Infracțiuni

Șoferi beți turtă și hoți prinși, după o razie în noapte a poliției

O amplă acțiune de control a poliției pe timp de noapte, desfășurată vinerea trecută pe raza întregului județ, s-a soldat cu constatarea a numeroase infracțiuni, printre altele fiind prinși doi hoți și depistați trei șoferi aflați în stare avansată de ebrietate. Razia, desfășurată între orele 22.00 și 3.00, a constat în efectuarea a numeroase controale în trafic, în baruri, discoteci și suplimentarea patrulelor stradale, la acțiune participând oameni ai legii de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Jandarmerie, Poliția de Frontieră și cadre ale Oficiului Român pentru Imigrări.
Ca exemplu, în cadrul raziei, în municipiul Suceava, a fost prins în flagrant un minor în vârstă de 17 ani, care încerca să spargă cu o rangă lacătul unui frigider de sucuri amplasat pe strada Ștefan cel Mare. De asemenea, polițiștii au mai prins un individ din Ciocănești, Mircea T., în vârstă de 29 de ani, care furase, dintr-un restaurant din localitate, un telefon mobil aparținând unei femei din Bistrița-Năsăud.
Și în trafic au fost depistați mai mulți șoferi băuți, în trei cazuri fiind vorba de conducători auto care avea concentrații mari de alcool, de peste 1,10 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Printre cei care s-au ales cu dosare penale în cadrul raziei de vineri noapte se găsește și Constantin L., din orașul Liteni, care a fost depistat având asupra sa o armă neletală, calibrul 5,5 mm, pentru care nu avea autorizare, conform legii 295/2004.
În total, în cadrul controalelor de vineri noapte au fost constatate 12 infracțiuni, din care opt în flagrant, și au fost aplicate 213 sancțiuni contravenționale, în valoare de 41.380 de lei.

Recomandări

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești –  Comănești
Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Beat și fără permis, un fugar de poliție și-a exprimat regretele pentru faptele sale, înainte de a fi reținut în arest

Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o
Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o