Șofer român reținut în Grecia, după ce a provocat un accident soldat cu patru morți

Patru persoane au fost ucise și cel puțin 20 rănite, duminică dimineață, în Grecia, într-un accident provocat de un șofer de tir român care a fost reținut de poliție, relatează Kathimerini în ediția electronică, informează Mediafax.Potrivit agenției de stat Athens-Macedonia News Agency, tirul, care venea dinspre orașul Veria și se deplasa cu viteză, a lovit aproximativ 30 de vehicule pe autostrada Egnatia, în nordul Greciei. Cel puțin unul dintre vehicule a luat foc în urma impactului, produs în jurul orei 10.30.Șoferul tirului ar fi fugit de la locul accidentului, dar a fost ulterior arestat de poliție, care l-a găsit ascuns pe un câmp din apropiere. Acesta a fost identificat drept un cetățean român și este reținut pentru interogatoriu.Patru persoane au murit în urma accidentului și cel puțin 20 au fost rănite, primind îngrijiri la diferite spitale din apropiere.

Recomandări

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Ucraineanul care a comis teribilul accident cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază