Dosar după dosar

Șofer pericol public, încătușat după ce a provocat o tamponare și a fugit



Un bărbat din Vatra Moldoviței s-a ales cu un nou dosar penal la regimul rutier după ce a provocat o tamponare și a fugit, ulterior fiind încătușat de polițiști. Tânărul respectiv avea deja un dosar penal pentru refuzul de a i se recolta probe biologice și a refuzat din nou să-i fie testată alcoolemia.
Vineri seară, un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Vatra Moldoviței, a sesizat prin 112 că, în timp ce se deplasa la volanul unei mașini pe raza localității de domiciliu, autoturismul său a fost acroșat de o mașină al cărei șofer a plecat de la fața locului. Reclamantul a reținut marca și datele de identificare ale mașinii – un Rexton Ssangyong. Polițiști și-au dat seama în scurt timp că au de face cu un bărbat care are deja un dosar penal și nu avea drept de a conduce.
La puțin timp, polițiștii au identificat mașina suspectă, lângă niște garaje din localitate, prezentând avariile unei tamponări. În mașină a fost găsit Nicolai Dramci, în vârstă de 36 de ani, din Vatra Moldoviței, care a refuzat să se legitimeze. Polițiștii au intervenit în forță și l-au încătușat.
Bărbatul figura cu permisul de conducere reținut, pentru că refuzase anterior să îi fie recoltate probe biologice de sânge.
Și vineri seară, bărbatul a refuzat din nou să-i fie recoltate probe biologice de sânge, inclusiv în prezența cadrelor medicale de la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc.
Pe numele său a fost întocmit un nou dosar penal, de această dată pentru două infracțiuni: conducere fără permis și refuzul de recoltare a probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pentru cine nu știe, infracțiunea de refuz de recoltate a probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei este pedepsită mai aspru de Codul Penal decât consumul de alcool la volan.



Recomandări

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri
Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri