Alt nivel

Șofer găsit drogat cu două tipuri de substanțe interzise

Numărul șoferilor care urcă la volan deși au consumat substanțe psihotrope interzise este în creștere. Mai nou, unul dintre ei a fost prins cu două astfel de substanțe, respectiv „methamphetamine” și „metadonă”. Este vorba de un tânăr din Bosanci, care se afla la volanul unui autoturism marca Ford și a fost oprit pentru control duminică seară pe o stradă din municipiul Suceava. Șoferul nu consumase și băuturi alcoolice, dar a fost dus la spital, unde i-au fost recoltate probe de sânge. Acesta s-a ales acum cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control