Control

Societate sancționată pentru nerespectarea condițiilor de livrare a lemnului

Lemn confiscat
Lemn confiscat

Un control al polițiștilor Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, în cooperare cu lucrătorii Gărzii Forestiere Suceava, la o societate comercială cu sediul în comuna Valea Moldovei, a dus la constatarea unor nereguli care au fost sancționate contravențional.
Acțiunea a avut drept scop verificarea respectării prevederilor legale privind achiziția, debitarea și comercializarea materialelor lemnoase. Echipa de control a constatat faptul că, în cursul lunii octombrie 2017, societatea a livrat cantitatea de 45,41 metri cubi de cherestea de esență rășinoase, fără proveniență legală. Oamenii legii au dispus sancționarea contravențională a societății, pentru încălcarea prevederilor legale, iar ca măsură complementară s-a decis confiscarea valorică a cantității de 45,41 metri cubi cherestea de esență rășinoase, în valoare de aproximativ 29.000 lei.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Un sucevean reclamă că a fost jignit și instigat la violență de personalul de la intrarea în sediul DSP Suceava

ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată

Control al Poliției în fondul forestier: 60 de arbori tăiați și exploatați ilegal, alți 91 găsiți marcați fără drept