Cadrele didactice de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) susțin măsurile inițiate de Ministerul Educației pentru așezarea tuturor programelor de studiu din universitățile private pe baze legale, susține rectorul Paul Dobrescu.
„Nuanțele pot fi discutate, direcția nu! Inițiativa MECI, care vine într-un moment esențial pentru învățământul nostru, are valoare de simbol și este luată cu gândul la interesul profund și de durată al societății românești. Pot fi, și este necesar să fie, discuții în legătură cu nuanțele pe care le implică aplicarea acestor măsuri, dar direcția este indiscutabil oportună și necesară. De aceea, o susținem fără rezerve”, a precizat rectorul SNSPA, Paul Dobrescu, citat într-un comunicat de duminică al instituției de învățământ superior.
De aceeași părere este și Consorțiul „Universitaria”, format din Universitatea din București, Universitatea «Babeș-Bolyai» din Cluj-Napoca, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara, care susține consolidarea „legalității universitare” și cere clasei politice să sprijine măsurile „responsabile și exigente” care au fost luate de către Ministerul Educației pentru asanarea învățământului superior românesc.
„Fabricile de diplome care s-au dezvoltat în țara noastră constituie o metodă de a câștiga bani prin fraudarea publicului, un prejudiciu moral grav adus tineretului (care este format în spiritul profitului nemeritat și al superficialității) și o atingere adusă imaginii României în lume, prin generarea neîncrederii în calificările naționale”, potrivit unui comunicat al organizației.
Sursa citată precizează că aceste instituții nu sunt de fapt universități, ci niște unități comerciale care „exploatează credulitatea tinerilor”.
„Măsurile luate în cazul Universității «Spiru Haret» trebuie duse la bun sfârșit și extinse în întregul sistem național de învățământ superior. Încrederea în educația românească va fi recăpătată doar continuînd efortul de normalizare, consolidare a legalității și asigurare a calității formării universitare”, se mai arată în comunicatul Consorțiului „Universitaria”.
Conducerea PSD s-a reunit, duminică, la ora 18.00, într-o ședință informală, la sediul central, la care iau parte și miniștri ai partidului, pentru a pregăti ședința coaliției PSD-PDL de luni și a discuta despre cazul „Spiru Haret”.
La ora difuzării acestei știri, ședința a început, fiind prezenți Bogdan Niculescu Duvăz, Marian Vanghelie și Nicu Bănicioiu. După ora 18.00, la sediul partidului au sosit Ion Iliescu, Ecaterina Andronescu și Mircea Geoană, președintele partidului refuzând să facă declarații. Au sosit, de asemenea, la sediul PSD, Viorel Hrebenciuc, Dan Nica, Constantin Niță, Nicolae Nemirschi, Ion Bazac.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat, joi, că diplomele eliberate de Universitatea „Spiru Haret” și alte instituții de învățământ superior la programele de studii neautorizate sunt nule, dar pot fi validate dacă absolvenții dau un examen de selecție, care va putea fi susținut într-un interval de cinci ani.
Absolvenții programelor de studii și de la formele de învățământ neautorizate vor putea să-și valideze diplomele într-o perioadă de cinci ani, dacă promovează un examen de selecție și dacă susțin și promovează examenul de licență într-o universitate cu programul de studii acreditat și evaluat cu calificativul „grad ridicat de încredere”.
Această procedură va fi cuprinsă într-o ordonanță de Guvernului, iar lista universităților la care se va putea susține acest examen de validare va fi făcută publică de MECI odată cu actul normativ.
Surse din PSD au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că liderul PSD, Mircea Geoană, ar fi nemulțumit de prestația ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, care ar fi pus PSD în situații „delicate” atât în cazul „Spiru Haret”, dar și în cazul subiectelor de la teza unică.
Potrivit surselor citate, nemulțumirile de la vârful PSD ar privi faptul că ministrul Andronescu nu a informat conducerea partidului în ceea ce privește proiectul de ordonanță privind absolvenții Universității „Spiru Haret”, dar și scandalurile în care a fost implicat ministerul în privința subiectelor de la teza unică și care s-au reflectat, implicit, asupra imaginii PSD.
Liderul grupului parlamentar al PSD din Cameră, Viorel Hrebenciuc, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că nu se pune problema retragerii sprijinului politic de care beneficiază ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.
Ministrul Educației declara, vineri seară, la Iași, că va prezenta proiectul de ordonanță privind Universitatea „Spiru Haret” în ședința Biroului Permanent al PSD de săptămâna viitoare.
Ministrul Educației a menționat că nu știe de unde au apărut „zvonurile” privind o eventuală retragere a sprijinului politic.





