Demers

Sindicatul din învățământ „Sf. Andrei” a dat în judecată Ministerul Educației

Sindicatul Învățământ și Protecția Copilului „Sf. Andrei” din Gura Humorului a dat în judecată Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Județean și Inspectoratul Școlar. Motivul acționării în instanță este acela de a dobândi, pentru învățătorii și educatorii cu o vechime mai mare de 25 de ani la catedră, o reducere a normei de lucru de la 18 ore la 16 ore. Liderul profesorilor afiliați la Sindicatul „Sf. Andrei”, Traian Pădureț, a declarat că „învățătorii și educatorii cu o vechime mai mare de 25 de ani au dreptul legal de a obține această reducere a orelor de muncă, la fel ca oricare alt profesor, care beneficiază de această facilitate”. Traian Pădureț a precizat că aproximativ 30 de învățători și educatori membri ai Sindicatului „Sf. Andrei” ar trebui să beneficieze de o reducere a programului de lucru, pentru că au o vechime de peste 25 de ani la catedră. Sindicatul „Sf. Andrei” este singurul sindicat din județ care a acționat în judecată Ministerul Educației pentru a obține aceste drepturi pentru membrii săi. În țară, sindicaliștii botoșăneni au făcut un asemenea demers în instanță, și au câștigat procesul, iar cadrele didactice cu o vechime mai mare de 25 de ani au obținut o reducere a orelor de muncă.

Recomandări

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului

Premiul III pentru duetul format din eleva Ioana Romaș, de la CSEI „Sf. Andrei”, și artista Denisa Teofana Puițău, la un festival din Polonia

100 de ani de CAR Învățământ Fălticeni: De la Banca Corpului Didactic din 1926 la o rețea județeană de 30 de sucursale

Sindicatele din educație anunță calendarul protestelor: 18 mai – grevă de avertisment, din 25 mai – grevă generală

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului