Gest umanitar

Silvicultorii suceveni donează peste 100 de litri de sânge

Criza de sânge din spitale i-a determinat pe silvicultorii suceveni să inițieze o campanie inedită, prin care de două ori pe an vor dona cel puțin câte 100 de litri de sânge.
Inițiatorul acestei acțiuni, intitulată “Donează sânge, donează viață”, este șeful Direcției Silvice Suceava, Mihai Mihețiu, care va dona și el sânge în data de 17 mai. Prima acțiune de donare de sânge a început deja de săptămâna trecută și se va finaliza săptămâna viitoare, cei aproape 250 de silvicultori care și-au anunțat intenția de a participa fiind programați pe zile pentru a se prezenta la Centrul de Transfuzii.
“Am solicitat Centrului de Transfuzii să ne spună care sunt condițiile de acceptare a unui donator și le-am transmis colegilor noștri, să vadă care se încadrează sau nu. În baza listelor întocmite am făcut apoi un grafic de prezentare la donare și, în fiecare dimineață, 20 – 25 de silvicultori, veniți din tot județul, de pe la ocoalele silvice, sunt prezenți la Centrul de Transfuzii. Vrem să reluăm această acțiune peste șase luni și astfel să ajutăm”, a explicat șeful biroului de Pază a pădurilor, Cezar Tulbure, care s-a ocupat de organizarea acțiunii de donare.
Cum la fiecare donare de sânge cantitatea care se ia este de 450 de ml, la începutul săptămânii viitoare, când se va încheia această campanie, angajații Direcției Silvice vor avea donați peste 100 de litri de sânge, care vor ajunge la persoane care au nevoie disperată de el.

Recomandări

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Voluntarii de la Crucea Roșie Suceava au donat sânge, în cadrul campaniei „Faci bine, te simți bine. Donează! Sânge pentru viață!”