Shobby de la Codu Penal, arestat pentru ucidere din culpă în cazul accidentului de la Ploiești



Cântărețul Mădălin Drăgan, membru al trupei hip-hop Codu Penal, cunoscut în industrie drept Shobby, implicat într-un accident de circulație produs în Ploiești, în urma căruia o femeie însărcinată a decedat, a fost arestat pentru 30 de zile, de magistrații Judecătoriei Ploiești.
Magistrații Judecătoriei Ploiești au decis, în noaptea de joi spre vineri, arestarea preventivă, pentru 30 de zile a lui Mădălin Drăgan, admițând propunerea procurorilor Parchetului Judecătoriei Ploiești.
Mădălin Drăgan a fost arestat sub acuzația de ucidere din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Prahova, Radu Dan, a declarat că Drăgan se află în arestul IPJ Prahova.
Anchetatorii au stabilit că, joi, Drăgan, aflat la volanul unui autoturism, sub influența băuturilor alcoolice, având 2,00‰ grame de alcool în sânge, a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o mașină condusă regulamentar de o femeie în vârstă de 33 de ani.
În urma impactului femeia, care era însărcinată în luna a cincea, a decedat. Totodată, în accident a mai fost rănită și o altă femeie aflată în mașina victimei, aceasta suferind numeroase contuzii.
Drăgan a încercat, imediat după producerea accidentului, să părăsească locul faptei fără a se interesa dacă există victime și care este starea acestora, fiind oprit de un martor, la o distanță de aproximativ 40 de metri, potrivit procurorilor.
Shobby le-a declarat polițiștilor că mergea dinspre București spre Ploiești și că nu a mai putut controla mașina, astfel că s-a lovit de un parapet de pe partea dreaptă a podului, moment în care mașina a fost proiectată pe contrasens și s-a izbit de autoturismul care venea din sens opus.
După producerea accidentului unii dintre șoferii care au trecut pe pod au afirmat că Drăgan a încercat să fugă, însă acesta negat că ar fi vrut să plece de la locul accidentului, spunând că doar s-a îndepărtat puțin de zona respectivă.
Accidentul produs de Drăgan a avut loc, joi dimineață, în jurul orei 08.00, pe podul care face legătura între Gara de sud din Ploiești și ieșirea către București.