Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, Episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia

Sfinții Zenovie și Zenovia au trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305) și s-au născut din părinți dreptcredincioși într-o cetate din părțile Ciliciei, numită Egeea. După moartea părinților lor, cei doi frați au împărțit averile lor săracilor, după care au îmbrățișat viața monahală, trăind în curăție și în rugăciune. Zenovie propovăduia Evanghelia lui Hristos în Egeea, aducând pe mulți la adevărata credință. Pentru viața și râvna sa a fost pus episcop al cetății Egeea și a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, căci pe orice bolnav își punea mâinile, îndată bolnavul acela se tămăduia. Pornindu-se prigoana cea mare împotriva creștinilor, Sfântul Zenovie a fost dus înaintea dregătorului Lisias, care îl silea să se închine idolilor. Sfântul a refuzat, mărturisindu-L cu mult curaj pe Hristos și pentru aceasta a fost supus la multe și cumplite chinuri. Sora sa, Zenovia, aflând că fratele său este chinuit, a alergat la Lisias și i-a spus că și ea este creștină. După ce i-a chinuit pe amândoi, dregătorul a poruncit să fie uciși cu sabia, și așa Sfinții Zenovie și sora sa Zenovia au primit cununile muceniciei. Astăzi, Biserica îl pomenește și pe Sfântul Cleopa, unul dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului. În ziua Învierii, Mântuitorul Iisus Hristos a mers împreună cu Cleopa și cu Luca spre Emaus, dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască. Iar după ce le-a tâlcuit Scripturile și după frângerea pâinii, „s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; și El S-a făcut nevăzut de ei” (Luca 24, 31).
(Arhid. Ștefan Sfarghie, Ziarul Lumina)

Recomandări

„Ni l-am făcut pe Sfântul Ioan cel Nou prieten și apropiat al sufletului nostru” – atelier catehetic în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a VI-a ediție a Concertului de muzică bizantină „Ofrandă Mucenicului Ioan”

Tradiția vindecării și numele Sfântului Ioan cel Nou, unite de regretatul doctor Cristian Irimie pe frontispiciul spitalului sucevean