Evaluare

Serviciile de urgență ale spitalelor vor fi clasificate pe grade de competență

Serviciile de urgență vor fi evaluate și ierarhizate pe grade de competență. În funcție de dotările pe care le au, de circuite și de personal, vor exista servicii de urgență de gradul unu, doi și trei.
Directorul executiv al Autorității de Sănătate Publică Suceava, doctor Alexandru Paziuc, a discutat ieri cu directorii spitalelor din teritoriu și le-a cerut acestora să comunice datele necesare evaluării compartimentelor de primire a urgențelor. Acestea vor fi analizate la nivelul ASP, după care vor fi transmise Ministerului Sănătății Publice.
Alexandru Paziuc a explicat că această clasificare este absolut necesară pentru a se stabili cu exactitate posibilitățile de care dispun la această oră serviciile de urgență din spitale și de ce au nevoie pentru a se dezvolta în județ o rețea de medicină de urgență. Directorul executiv al ASP a menționat că după clasificarea pe grade a serviciilor menționate, Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean nu va mai fi suprasolicitată de cazuri ce pot fi rezolvate în spitale din teritoriu, așa cum se întâmplă acum.
Directorul executiv al ASP Suceava a declarat că se dorește înființarea unei rețele medicale de urgență la nivel de județ, din care să facă parte atât unitățile mobile (substațiile de ambulanță), camerele de gardă ale spitalelor din mediul urban cât și centrele de permanență din mediul rural, astfel încât un caz de urgență care nu pune probleme deosebite să poată fi rezolvat la cea mai apropiată unitate sanitară și pacientul să nu mai trebuiască transportat în câțiva zeci de kilometri.
Proiectul întocmit de ASP și care va fi transmis MSP vizează în primul rând dotarea corespunzătoare a unităților de urgență din mediul urban și rural, pentru ca acestea să poată oferi pacienților pachetul minim de servicii.

Recomandări

Nivel și prezență academică remarcabile la Conferinţa “NEO Entrepreneurship” de la USV, manifestare sub auspiciile NEOLAiA

Tradiția vindecării și numele Sfântului Ioan cel Nou, unite de regretatul doctor Cristian Irimie pe frontispiciul spitalului sucevean

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte