Amenajarea unui sens giratoriu pe principala arteră de circulație a Sucevei, la intersecția bulevardului 1 Decembrie cu Calea Obcinilor, soluție recomandată de specialiști pentru a rezolva o parte din problemele de circulație din acea zonă, este realizabilă doar pe hârtie.
Cel puțin până în 2019, când va fi posibilă efectuarea altor lucrări pe acea arteră de circulație reabilitată pe fonduri europene.
„Această soluție este bine-venită pentru decongestionarea traficului, dar și pentru a oferi o cale de acces mai facilă celor care locuiesc în cartierul ANL, mai ales că avem încă două blocuri (80 de apartamente) în lucru. Dar ceea ce e prezentat în schiță, nu se poate face. Cel puțin, nu momentan. Mai exact, până pe 17 decembrie 2018, nu putem modifica intersecția deoarece s-au folosit fonduri europene la reabilitarea bulevardului principal”, a explicat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Problema amenajării unui nou sens giratoriu s-a pus după ce pe terenurile situate mai jos de Metro au început să fie construite noi blocuri ANL, dar și blocuri private, pe un teren care era utilizat până atunci drept cale de acces de cei din zonă.






