Fotbal Club Cetatea

Semeghin și-a dat acordul să joace la Suceava

Semeghin ar putea reprezenta cea mai mare lovitură pentru Cetatea

Președintele Ciprian Anton a anunțat că a discutat ieri dimineață cu Dorin Semeghin și a primit acordul acestuia de a juca la Fotbal Club Cetatea Suceava.
„Va fi o surpriză pentru toată lumea. Eu am promis și am fost luat în râs, dar chiar am vorbit cu Semeghin azi dimineață (n.r. – ieri dimineață) și mi-a promis că vine la Suceava. El și-a reziliat contractul cu Gaz Metan Mediaș și sper ca în 2-3 zile să-l putem legitima”, a anunțat președintele Cetății.
Ciprian Anton a anunțat că Dorin Semeghin se află deja în drum spre Suceava și în funcție de cum se va simți s-ar putea antrena astăzi sub comanda lui Ioan Radu.
„De fapt totul a plecat de la dorința lui de a se antrena alături de noi până la iarnă. Eu i-am spus că dacă tot se antrenează cu noi să și joace pentru Cetatea și el a fost de acord”, a mărturisit Anton.
Dorin Semeghin a fost un jucător de bază în perioada în care Foresta Suceava scria istorie în Divizia A și învingea pe Dinamo, chiar la București, scor 5-4, după o revenire de senzație, de la 0-4. De altfel, la finalul acelui campionat, Semeghin s-a transferat la Dinamo, unde nu a rezistat prea mult. În cariera sa, Dorin Semeghin a mai jucat și pe la alte formații din primul eșalon, cum ar fi FC Argeș sau Oțelul Galați.

Recomandări

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

„Amintirile”, „Prietenia” și „Emoții” au răsunat din glasurile a mii de oameni, la concertul 3 Sud Est, la Zilele Municipiului Rădăuți

22 de cupluri din Cornu Luncii, sărbătorite la „Nunta de Aur”. Gheorghe Șoldan, alături de primarul Gheorghe Fron și cetățeni la Ziua Comunei

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”