Fotbal

Selecționata Sucevei merge mai departe

Chiar dacă au pierdut la Vaslui cu scorul de 3-2 în ultimul meci din sezonul regulat al campionatului Selecționatelor de juniori Under 16, echipa Sucevei a obținut în extremis calificarea în Faza a II-a a întrecerii, acolo unde s-au calificat automat primele trei formații din cele șapte serii existente la nivel național, plus trei echipe de locul patru, cu cel mai bun punctaj obținut în confruntările cu primele trei clasate. În Faza a II-a, cele 24 de formații rămase în competiției vor fi împărțite în patru grupe de câte 6 formații, întrecerea urmând să fie reluată în luna martie a anului viitor. „Este o realizare importantă dacă ținem cont că ne-am constituit pe fugă. Băieții au însă meritul că au luptat admirabil și iată că munca le-a fost răsplătită. Acum avem timp suficient să ne organizăm așa cum trebuie, pentru că vrem să facem o figură frumoasă și pe mai departe”, a declarat antrenorul Selecționatei Sucevei, Bogdan Grosu.
Iată rezultatele înregistrate în etapa a X-a și clasamentul la zi:
Vaslui – Suceava 3-2
Bacău – Iași 3-3
Neamț – Botoșani se joacă astăzi.
Clasament
1. Bacău 10 7 2 1 27-13 30
2. Iași 10 5 4 1 35-18 24
3. Neamț 9 5 1 3 28-15 21
4. Suceava 10 4 1 5 18-27 17
5. Vaslui 10 2 2 6 13-26 10
6. Botoșani 9 1 0 8 11-33 4
Notă: La victorie se acordă 4 puncte!

Recomandări

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei