Fotbal feminin

Selecționata AJF Suceava a câștigat din nou turneul „Fotbal și Feminitate” la sub 14 ani



Selecționata AJF Suceava a câștigat categoria sub 14 ani
Selecționata AJF Suceava a câștigat categoria sub 14 ani

Sâmbătă și duminică, municipiul Suceava a fost pentru a doua oară gazda turneului final al turneului „Fotbal și Feminitate”, ce reprezintă un proiect de dezvoltare a fotbalului feminin inițiat de UEFA și promovat de FRF cu ajutorul AJF-urilor, începând din anul 2015. Dacă inițial au fost 21 de selecționate, la faza finală s-au calificat doar 11, mai exact Argeș, Bistrița-Năsăud, Covasna, Iași, Maramureș, Mehedinți, Alba, Caraș-Severin, Teleorman, Suceava și municipiului București, care s-au întrecut la două categorii de vârstă: Under 12 și Under 14 ani. La această ediție, alături de tinerele fotbaliste a fost și președintele FRF, Răzvan Burleanu, cel ce le-a oferit medaliile și trofeele.
„Pentru FRF dezvoltarea fotbalului feminin reprezintă una dintre priorități, un obiectiv strategic pe care ni l-am asumat. Acest proiect în fazele finale organizate sâmbătă și duminică la Suceava este unul premiat chiar de UEFA, fiind unul ce a avut cea mai mare dezvoltare și participare din Europa. Dacă acum doi ani de zile avea 300-400 de jucătoare, în numai puțin de doi ani am ajuns la peste 10.000. Viziunea noastră este că atât băieții, cât și fetele trebuie să aibă șanse egale de a juca fotbal, iar noi ca federație, alături de AJF-uri să putem crea aceste competiții. M-am bucurat că și fetele pot juca fotbal în România și pot s-o facă foarte bine după cum am văzut”, a explicat Răzvan Burleanu la finalul competiției.
Peste 190 de fete au jucat fotbal în balonul de la Universitatea „Ștefan cel Mare”
Turneul final din acest an a stabilit și un nou record de participare ca număr de echipe. Dacă anul trecut veneau doar câte patru echipe la fiecare categorie de vârstă, în acest an numărul s-a dublat, la Suceava evoluând 16 echipe. Ca și anul trecut, categoria sub 14 ani a fost câștigată de fetele din selecționata AJF Suceava, care în finală s-au impus cu 2 – 0 în fața AJF București, după un meci spectaculos, în care sucevencele au arătat că posedă o tehnică foarte bună, dar o viziune foarte bună în teren, unele dintre ele participând cu selecționata României la turneul european al acestui proiect. La under 14 medalia de bronz a fost câștigată de AJF Teleorman, iar la under 12, Bistrița a câștigat trofeul, urmată pe podium de Maramureș și Iași, în timp ce AJF Suceava a terminat pe locul IV, după o finală mică pierdută la loviturile de departajare.
„Ne bucură faptul că Suceava este din nou pe harta fotbalului feminin din România. Reușim pentru a doua oară să organizăm acest turneu la Suceava și-n același timp selecționata sub 14 ani a Asociației Județene de Fotbal Suceava să câștige trofeul pus în joc. Felicit fetele și antrenorii ce au coordonat această selecție. Cred că prima ediție a fost un început și cred că ne-am ridicat la nivelul care s-a cerut și de aceea am reușit să organizăm și ediția a doua, iar în continuare ne dorim să fim din nou gazda acestui turneu. Am avut peste 190 de fete care au jucat fotbal și cred că-n România este o emulație foarte mare în acest moment pentru fotbalul feminin”, a declarat președintele AJF Suceava, Ciprian Anton.
De selecția și coordonarea cele două selecționate ale AJF Suceava s-au ocupat trei antrenori din județ specializați pe fotbal feminin, Marcel Irimie, de la Fălticeni, Mihai Nicolai Pătrăucean, de la Straja și Ciprian Botcovschi, de la Băișești.


Selecționata AJF Suceava a câștigat din nou turneul „Fotbal și Feminitate” la sub 14 ani
Selecționata AJF Suceava a câștigat din nou turneul „Fotbal și Feminitate” la sub 14 ani
Selecționata AJF Suceava a câștigat categoria sub 14 ani
Selecționata AJF Suceava a câștigat categoria sub 14 ani


Recomandări

Paisprezece ani de Biodiversity la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava

Paisprezece ani de Biodiversity la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava
Paisprezece ani de Biodiversity la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava