Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava a anunțat că de luni, 25 mai, se redeschide bazinul de înot, pentru toate categoriile de public.
Bazinul de înot fusese închis, în jurul datei de 8 mai, pentru o igienizare completă, operațiune care a implicat și golirea acestuia, curățarea și dezinfectarea, reumplerea cu apă și încălzirea acesteia.
Decizia a fost luată ca o măsură suplimentară de precauție, la recomandarea Direcției de Sănătate Publică, după cazul celor peste 80 de elevi ai școlii care au acuzat stări de rău, dureri de burtă și vărsături.
Igienizarea bazinului era prevăzută în această perioadă și nu sunt date care să facă vreo legătură între apa din bazin și problemele medicale care au fost.
Atât apa din bazin, cât și suprafețele au fost analizate de inspectorii DSP, iar probele au fost conforme microbiologic și chimic.
Conducerea școlii a anunțat că abonamentele achiziționate anterior își păstrează valabilitatea și că bazinul va fi deschis pe toată perioadă verii, atât pentru copii, cât și pentru adulți.






