În grafic

Se lucrează intens la cel mai ambițios proiect demarat în comuna Ipotești în ultimii ani

Se lucrează intens la cel mai ambițios proiect demarat în comuna Ipotești în ultimii ani.
Este vorba de proiectul derulat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, care presupune înființarea a 18 kilometri de rețea de apă și alți 18 kilometri de rețea de canalizare.
Rețeaua de canalizare se va opri în stația de epurare a ACET, din lunca râului Suceava, iar la final întreaga investiție va fi predată operatorului regional de apă și canal, care va gestiona activitatea.
Dumitru Gulei, primarul comunei Ipotești, a arătat că în doar câteva luni constructorul a finalizat deja o treime din lucrare, iar semnalele că proiectul va fi închis până la finalul anului sunt mai mult decât încurajatoare.

Se lucrează intens la cel mai ambițios proiect demarat în comuna Ipotești în ultimii ani
Se lucrează intens la cel mai ambițios proiect demarat în comuna Ipotești în ultimii ani

Prin acest proiect, în valoare totală de 5 milioane de euro, bani care vin integral de la Uniunea Europeană, toți locuitorii din satele comunei, respectiv Ipotești, Lisaura și Tișăuți, vor putea beneficia de servicii de apă și canalizare.
”Avem de-a face cu un constructor extrem de serios și am toată încrederea că banii alocați acestui proiect vor fi decontați la timp pentru a nu apărea sincope în activitate.
Nici nu e cazul să mai spun că acest proiect este unul extrem de important și că prin finalizarea sa standardul de viață al locuitorilor comunei va fi unul mai ridicat.
Până la urmă de asta am fost aleși să conducem comunitatea din Ipotești, pentru proiecte care să vină în întâmpinarea nevoilor locuitorilor care plătesc taxe și impozite.
Nu este însă singurul proiect de interes pentru comună, iar acestea vor fi implementate și pe linie educațională, sportivă și nu numai”, a detaliat primarul Dumitru Gulei.

Recomandări

Deputatul Petru Negrea anunță că AUR a depus un proiect de lege pentru scutirea de la plata impozitului a locuințelor fără utilitățile de bază

Primăria Vicovu de Sus a început construcția a șase kilometri de piste de bicicletă dinspre zona Laura spre centrul orașului

Gheorghe Șoldan: „După foarte mulți ani de așteptare, județul Suceava este tot mai aproape de conectarea la infrastructura de mare viteză”

Primăria Dorna Candrenilor a început lucrările la piscinele exterioare de la complexul balneoclimateric din comună

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan