Oină

Școala Gimnazială Salcea a câștigat Cupa Moldovei la Vorona

După patru ani de muncă, rezultatele au început să apară pentru echipa de oină a Școlii Gimnaziale din Salcea, pregătită de profesorul Sorin Gălățeanu. Astfel, după câștigarea în premieră a titlului de campioană națională la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, echipa din Salcea a câștigat și Cupa Moldovei, o competiție ce a avut loc la Vorona și a reunit patru echipe din această zonă. Tinerii sportivi din Salcea au început această cupă cu dreptul și s-au impus în fața Școlii Gimnaziale Maxut, din județul Iași, cu scorul de 19 – 4. Elevii lui Sorin Gălățeanu au continuat evoluția bună și-n confruntările următoare, asigurându-și primul loc după victoriile cu 10 – 3 în fața gazdelor din Vorona și 13 – 2 cu Școala Gimnazială Gherăiești (județul Neamț). Pe poziția secundă a podiumului a fost școala din Vorona, urmată de școala din Gherăiești.
„Am oferit publicului spectator o demonstrație veritabilă de oină, la fel ca-n finala naționalelor școlare. Doresc să-mi felicit elevii, care au dat dovadă de caracter, deoarece au abordat acestă competiție într-un mod serios și nu a intervenit relaxarea în rândul lor, mai ales după câștigarea titlului național la ONSȘ. Cred că am demonstrat că merităm mai multă atenție și că oina trebuie să fie sportul fanion al orașului Salcea. Mulțumiri domnilor Remus Tofan – manager Sistem Connect, Daniel Balicencu – manager Digital Security Systems și conducerii Școlii Gimnaziale Salcea, domnului director Cătălin Huțu, care au făcut posibilă deplasarea sportivilor”, a declarat profesorul Sorin Gălățeanu.

Recomandări

Festivalul cultural-filantropic pentru copii și tineri „Sânzienele copiilor”, ediția a V-a, la Vicovu de Sus

Omagiu emoționant la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, la pensionarea profesoarei Ancuța Voivod după 46 de ani dedicați educației

Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod
Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv

Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv
Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv