Activități

Școala de vară „Educație pentru toți”, la Suceava

Activități: Școala de vară „Educație pentru toți”, la Suceava
Activități: Școala de vară „Educație pentru toți”, la Suceava

La Școala cu clasele I-VIII Nr. 10 Suceava s-a desfășurat, în perioada 21-25 iunie, cea de-a doua ediție a Școlii de vară „Educație pentru toți”, organizată de instituția menționată, în parteneriat cu Asociația Regională pentru Educație și Dezvoltare (ARED) Suceava.
„Inițiativa acestei școli de vară răspunde nevoii de a găsi pentru copii noi modalități de educație, în care să-și dezvolte și să-și valorifice cunoștințe și abilități care să le fie utile în activitățile viitoare”, a declarat profesoara Mirela Mazilu, de la Școala Salcea.
Luni, 21 iunie, peste 100 de copii din grădinițele și școlile sucevene s-au adunat la Școala Nr. 10, însoțiți de părinți, pentru a lua parte la deschiderea oficială a acestei manifestări.
Programul zilnic a cuprins activități de la orele 9:00 până la orele 12:00 pentru preșcolari și până la orele 13:00 pentru elevi. Copiii au fost împărțiți pe grupe de vârste și au desfășurat în fiecare zi activități educative, distractive, practice, sub îndrumarea a peste 40 de cadre didactice din grădinițele și școlile sucevene și din împrejurimi. Pe lângă cele aproape 20 de cadre didactice din Școala Nr. 10, la acțiune au participat și cadre didactice din școlile județului, cum ar fi: Salcea, Voitinel, Câmpulung Moldovenesc, cărora li s-au alăturat aproximativ zece educatoare de la grădinițele orașului, dar și specialiști de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și voluntari de la Organizația „Salvați Copiii”, între care și un voluntar american al Asociației Educatorilor Suceveni de la „Corpul Păcii”.
Anul acesta, Școala de vară a avut sponsori generoși, printre care deputatul PD-L Ioan Bălan, care a pus la dispoziția copiilor dulciuri, apă și suc. Evenimentul a mai fost sponsorizat de Mc Donald’s, Tipografia „Little Lamb” SRL Suceava, SC „Casa Brânzac” SRL, Tipografia SC ROF SA Suceava, SC Real SA Suceava, SC „Discif” SA Suceava, SC „Ramiro” SRL Suceava, SC „Valexim” SRL Suceava, SC „Anduțu” SRL, SC. „Edu Prof” SRL Rădăuți, SC „Maghebo” SRL și SC „EUROPANDA, ceea ce dovedește implicarea comunității locale în activitățile educative din municipiul Suceava.
„Ne dorim ca această acțiune să devină o tradiție la școala noastră”, a declarat profesorul Dumitru Chiuariu, directorul Școlii Nr. 10, iar inițiatorul acestei școli de vară, profesoara Rodica Zimbru, a menționat faptul că „elevii sunt entuziasmați de perspectiva unei săptămâni de distracție, deoarece o școală de vară este un loc unde te joci învățând și înveți jucându-te”.

Activități: Școala de vară „Educație pentru toți”, la Suceava
Activități: Școala de vară „Educație pentru toți”, la Suceava
Activități: Școala de vară „Educație pentru toți”, la Suceava
Activități: Școala de vară „Educație pentru toți”, la Suceava

Recomandări

Turcia – destinația celei de a doua întâlniri de proiect pentru elevi și profesori ai Colegiului „Vasile Lovinescu”, Fălticeni

Colegiul „Vasile Lovinescu” a dat startul parteneriatului cu Istituto d’Instruzione Superiore „B. Vittone”, din Chieri

Ilie Bolojan inaugurează mâine noua creșă din cartierul Burdujeni și participă la semnarea contractelor pentru autostrada Pașcani-Suceava