Noul Muzeu de Artă din Suceava începe să prindă contur, lucrările avansând vizibil în ultima perioadă. Noul spațiu cultural va funcționa în aripa de est a clădirii Muzeului de Istorie din Suceava, situată pe strada Ștefan cel Mare nr. 33, în fostul sediu al Arhivelor Naționale.
Imobilul, trecut în proprietatea județului Suceava și administrat de Muzeul Național al Bucovinei, este transformat într-un modern Muzeu de Artă, destinat expozițiilor, activităților de educație muzeală și valorificării patrimoniului artistic.
Valoarea totală a investiției este de 6.108.845 de lei. Din această sumă, 5.497.960 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă acordată de Institutul Național al Patrimoniului, iar contribuția proprie a Muzeului Național al Bucovinei este de 610.885 de lei, asigurată cu sprijinul Consiliului Județean Suceava.
Odată finalizat, Muzeul de Artă va oferi publicului un spațiu dedicat promovării creației artistice și organizării unor evenimente culturale de anvergură, contribuind la dezvoltarea și diversificarea ofertei culturale a județului.






