Șcheia rămâne zonă specială de siguranță publică pentru încă o lună de zile

Luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale IPJ Suceava, la Șcheia

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a dispus menținerea pentru încă 30 de zile a zonei speciale de siguranță publică din comuna Șcheia, începând de marți, 26 septembrie. Această decizie vine după ce, în perioada 28 august – 26 septembrie 2017, polițiștii au inițiat un demers de securizare a zonei comunei Șcheia prin sporirea numărului de polițiști care acționează zilnic și intensificarea acțiunilor de prevenire și combatere a criminalității, iar inițiativa s-a concretizat prin faptul că în perioada menționată nu a fost sesizată nici o infracțiune stradală și nu au fost înregistrate accidente rutiere grave, remarcându-se o diminuare considerabilă pe toate segmentele infracționale.În perioada 28 august – 26 septembrie au fost relocate forțe suplimentare de poliție, au fost analizate strict elementele de vulnerabilitate și au fost sporite acțiunile de patrulare pe itinerarii multiple, fiind asigurată o vizibilitate sporită a polițiștilor pentru descurajarea actelor de natură infracțională. Pentru desfășurarea activităților polițienești specifice pe toate liniile de muncă (ordine și siguranță publică, investigații criminale, siguranță rutieră), au fost angrenați zilnic, pe lângă polițiștii Poliției Comunale Șcheia, alți peste 20 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Suceava, serviciilor operative din cadrul IPJ Suceava, dar și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale IPJ Suceava.Acțiunile zilnice desfășurate au avut ca scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică pentru locuitorii comunei, fiind vizate prevenirea tâlhăriilor stradale, a furturilor din auto, a furturilor din locuințe, furturilor din genți și buzunare, prevenirea faptelor de violență stradală și a altor acte de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Recomandări

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți

În contextul codurilor galbene de vreme rea, prefectul a dispus activarea a cinci puncte de control rutier pentru verificarea echipării de iarnă a vehiculelor

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual