Scandal în zona „Areni” a municipiului Suceava

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a fost sesizat miercuri, în jurul orei 21.22, despre un scandal produs în zona „Areni” din municipiul Suceava.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 20.30, după ce a consumat băuturi alcoolice într-un bar, un tânăr de 25 ani, din localitate, și mai mulți prieteni de-ai săi au spart un pahar și au provocat scandal în local, motiv pentru care au fost scoși afară de angajații firmei de pază, iar ulterior, tânărul a fost implicat într-un nou scandal.
Acesta a fost condus la sediul poliției, unde a depus plângere prin care a menționat că în timp ce se afla în zona „Areni” a fost lovit și deposedat de telefonul mobil, o borsetă cu bani și cartea de identitate, de mai multe persoane, din care făceau parte angajații firmei de pază care au intervenit la scandalul din local.
La audieri, angajații firmei de pază au menționat faptul că au intervenit în urma apelului de panică transmis de dispecer la barul în cauză, fără a se folosi forța în mod abuziv și nu au fost sustrase bunuri, acte sau valori de la persoanele implicate în eveniment.
„Victima nu a putut face dovada existenței sumei de bani și nici a telefonului reclamate ca fiind sustrase. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptelor”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Consiliul Local Vatra Dornei a decis interzicerea sălilor de jocuri de noroc la propunerea primarului Marius Rîpan

Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu
Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava