Reprezentantul PDL în biroul electoral din Secția de votare nr. 306 din localitatea Pișcolt, județul Satu Mare, a fost prins votând și în locul soției, el fiind exclus din acest birou, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele Biroului Electoral Județean (BEJ), Mihai Ciorcaș, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că reprezentantul PDL în biroul electoral al Secției de votare nr. 306 din Pișcolt a fost exclus din birou, după ce a fost prins votând și în locul soției sale.
„Președintele secției de votare, Papp Gyongy, m-a sesizat telefonic despre faptul că reprezentantul PDL a votat și în locul soției. În consecință, acesta a fost exclus din biroul secției de votare și am cerut președintei secției să sesizeze Poliția”, a spus Ciorcaș.
Președintele BEJ a precizat că buletinul de vot a fost introdus în urnă, dar nu a putut spune ce se va întâmpla cu acesta.
Pe de altă parte, Biroul de presă al PSD Satu Mare a anunțat, duminică, printr-un comunicat, că a depus la Inspectoratul Județean de Poliție „o plângere penală împotriva reprezentantului PDL în biroul electoral al secției de votare nr. 306 din Pișcolt pentru săvâșirea infracțiunii de vot multiplu, deoarece s-a folosit de cartea de identitate a soției pentru a vota în numele acesteia”.