”Sărbători binecuvântate și la mulți ani fericiți, sub protecția lui Dumnezeu”!

Ezekiel Belțic, primarul orașului Salcea

Vestea nașterii lui Isus Hristos a unit, în urmă cu peste 2000 de ani, o mulțime de oaste cerească ce l-a lăudat pe Dumnezeu, zicând: Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui, căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului întregii lumi, Domnul Isus Hristos, din acest an doresc să fie un prilej pentru fiecare dintre noi ca El să se nască și să crească în inimile noastre, aducând pace, lumină, bunătate, milă și nădejde într-o perioadă dificilă din toate punctele de vedere.
La sfârșitul anului 2022, vă îndemn ca fiecare dintre noi să ne întoarcem cu mulțumire și recunoștință față de Dumnezeu pentru ajutorul, protecția și biruința oferită pe parcursul întregului an, atât nouă, cât și celor dragi ai noștri, și să iertăm pe toți cei care ne-au greșit în anumite momente din viață.
Anul 2023 doresc ca pentru fiecare să fie un an al binecuvântărilor, al biruințelor în problemele și ispitele prin care vom fi rânduiți să trecem, iar împreună să dovedim dragoste, compasiune, toleranță, blândețe, iertare față de fiecare persoană, respectându-ne și prețuindu-ne unii pe alții, indiferent de convingerile ce le avem.
În anul 2023 doresc să dovedim unitate și să contribuim împreună la dezvoltarea orașului Salcea.
Sărbători binecuvântate și la mulți ani fericiți, sub protecția lui Dumnezeu!
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă aibă în paza Sa!
Ezekiel Belțic – Primarul orașului Salcea

Recomandări

Împreună pentru comunitate și valori creștine: Sărbătoarea de suflet și comuniune etnică în Parohia Argel

Activități cultural – catehetice și recreative pentru tinerii din Parohia Nașterea Maicii Domnului Vatra Dornei

Sub cerul Bucovinei, tradiții laolaltă: Sărbătoare multiculturală de Ziua Copilului la Muzeul Satului Bucovinean

Acțiunea anuală de gospodărire. 50 de tineri voluntari ai Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni, pe Via Transilvanica, între Mănăstirea Putna și Mănăstirea Sucevița