Protest

SANITAS la Suceava, în grevă de solidaritate

Protest: SANITAS la Suceava, în grevă de solidaritate
Protest: SANITAS la Suceava, în grevă de solidaritate

Membrii sindicatului SANITAS din Suceava s-au aflat, luni, în grevă de solidaritate cu colegii lor din Alianța Bugetarilor, dar au asigurat activitatea din spital. Liderul sindicatului SANITAS Suceava, Anca Cibereac, ne-a declarat că pe parcursul zilei de luni a lucrat doar o treime din membrii de sindicat, însă activitatea în spitale s-a desfășurat normal deoarece personalul a fost completat cu nesindicaliști și cu cei care erau în zi liberă. „Seviciile medicale au fost acoperite integral și pacienții nu au avut de suferit. Și noi suntem foarte supărați de ceea ce se întâmplă în sectorul bugetar și suntem alături de cei care sunt în grevă. La noi s-au mai obținut unele drepturi salariale, dar când vor fi și aici tăieri de sporuri și probleme de salarizare, vom fi și noi mai aspri”, ne-a spus liderul sindical.
Ea a mai precizat că sindicaliștii suceveni vor participa cu 50 de membri (un autocar) și la ampla acțiune de protest organizată miercuri la București.
Că activitatea în Spitalul de Urgență Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava s-a desfășurat normal ne-a confirmat și purtătorul de cuvânt al instituției, dr. Tiberius Brădățan. Potrivit acestuia, consultațiile și internările au decurs firesc, doar bolnavii cronici au fost reprogramați de medicii specialiști, în funcție de programul de internări și externări din fiecare secție în parte. Medicul urgentist a mai spus că pacienții aflați în această situație s-au arătat extrem de înțelegători, inclusiv cei din județ care inițial au avut programare de internare pentru ieri, la Suceava. „Circa 10-15 au telefonat duminică să se intereseze, li s-a spus despre ce este vorba și au fost reprogramați. S-au arătat foarte înțelegători”, a spus dr. Brădățan.

Recomandări

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Șoldan după semnarea contractelor pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava: „Județul se dezvoltă prin cele mai mari proiecte din istoria lui”

Firmă din industria lactatelor, sancționată drastic de Garda de Mediu Suceava, pentru deversarea apelor uzate într-un pârâu

Negestionarea corectă a apelor uzate tehnologice rezultate în urma proceselor de producție a lactatelor a dus la afectarea gravă a calității apei
Negestionarea corectă a apelor uzate tehnologice rezultate în urma proceselor de producție a lactatelor a dus la afectarea gravă a calității apei

Turcia – destinația celei de a doua întâlniri de proiect pentru elevi și profesori ai Colegiului „Vasile Lovinescu”, Fălticeni