Salonul Literaturii Române din Bucovina



Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava va găzdui vineri, 3 octombrie a.c., cu începere de la ora 11.00, cea de-a XI-a ediție a Salonului Literaturii Române din Bucovina.
În deschiderea evenimentului, organizat sub egida Consiliului Județean Suceava de Biblioteca Bucovinei și Societatea Scriitorilor Bucovineni, vor fi prezentate, la moment aniversar, revistele „Glasul Bucovinei”, „Analele Bucovinei” și „Bucovina literară”, primele două publicații marcând două decenii de existență, iar cea de-a treia un sfert de secol de când apare, în serie nouă, la Suceava.
Scriitoarea și publicista Doina Cernica va susține comunicarea „Despre cărțile publicate de bucovineni de la salonul precedent și până în prezent”, care va fi urmată de cea intitulată „Literatura română în contextul cultural din regiunea Cernăuți: dezvoltarea în prezent și perspective de viitor”, prezentată de Elena Mihai, directoarea Bibliotecii Raionale „Gheorghe Asachi” Herța.
În partea a doua a manifestării vor fi lansate cărțile „Scrisori bucovinene” (Suceava, 2014), autor Eugen Dimitriu, și „Sindromul Robinson” (Polirom, Iași, 2014), autor Radu Mareș.
Cărțile vor fi prezentate de Elena Brândușa Steiciuc, Doina Cernica și Ion Filipciuc. Moderatorul manifestării va fi Alexandru Ovidiu Vintilă.
Între invitați se vor afla Alexandrina Cernov și Ilie Luceac (directorul, respectiv redactorul-șef al publicației cernăuțene „Glasul Bucovinei”), Vasile Schipor (reprezentatul revistei „Analele Bucovinei”, care apare sub egida Academiei Române), precum și bibliotecari din raioanele Herța și Hliboca din regiunea Cernăuți.



Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Festivalul „Regina Sânzienelor”, o sărbătoare a tradițiilor comunităților din România, la solstițiul de vară

Festivalul „Regina Sânzienelor”, o sărbătoare a tradițiilor comunităților din România, la solstițiul de vară
Festivalul „Regina Sânzienelor”, o sărbătoare a tradițiilor comunităților din România, la solstițiul de vară

Festivalul cultural-filantropic pentru copii și tineri „Sânzienele copiilor”, ediția a V-a, la Vicovu de Sus