Renovare

Sala de ședințe a Consiliului Județean Suceava va intra în modernizare și va avea sistem de vot electronic

Sala în care se desfășoară ședințele Consiliului Județean va fi modernizată
Sala în care se desfășoară ședințele Consiliului Județean va fi modernizată

Sala Bucovina din incinta Palatului Administrativ, acolo unde se desfășoară ședințele Consiliului Județean Suceava, va intra în reabilitare și modernizare, urmând să fie dotată cu un sistem electronic de vot. Consiliul Județean Suceava a dat ordinul de începere a lucrărilor, care vor dura maximum 60 de zile calendaristice. Pentru susținerea realizării acestei investiții, Consiliul Județean a precizat că sala Bucovina, cu suprafața de 77 de metri pătrați, se află în prezent într-o stare de uzură și degradare destul de avansată, ceea ce nu mai permite desfășurarea ședințelor de plen în condiții optime, având în vedere că tencuiala aplicată pereților este din praf de piatră și prezintă degradări, structura decorativă din lemn amplasată pe perete, precum și măștile radiatoarelor din dreptul ferestrelor prezintă urme de degradare și limitează spațiul funcțional al încăperii. De asemenea, corpurile de încălzire-radiatoarele sunt vechi, neasigurând capacitatea optimă de funcționare pentru încălzirea spațiului.
După reabilitare, sala Bucovina a Consiliului Județean va avea mobilier nou, precum și un sistem de vot electronic pentru ședințele de plen. În ședința în care s-a aprobat realizarea acestor investiții, pentru lucrările de reabilitare a fost aprobată alocarea sumei de 140.000 de lei pentru sistemul de vot electronic și a 70.000 de lei pentru noul mobilier.
După finalizarea lucrărilor, perioada de garanție este de 24 de luni. Pe toată perioada de garanție ofertată, executantul are obligația să suporte cheltuielile pentru remedierea eventualelor defecțiuni apărute ca urmare a execuției necorespunzătoare a lucrărilor.

Recomandări

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Casa Tatos din Fălticeni și-a recăpătat strălucirea de acum 150 de ani printr-un proiect de reabilitare finanțat de primărie și Consiliul Județean

Gheorghe Șoldan anunță că încă un drum de pământ, din comuna Fântânele, va fi modernizat de Consiliul Județean Suceava

CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele
CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele

Investiții de peste 12,7 milioane de lei aprobate astăzi de Consiliul Județean Suceava pentru modernizarea drumurilor din Fântânele și strada Lipoveni