Această întrebare adresată sucevenilor poate avea un răspuns diferit în funcție de zona în care locuiesc cei în cauză, respectiv sudul Bucovinei sau Moldova. Încă există, și nu este cel mai rău lucru (generează competiție între localități), deosebiri între cele două părți ale județului sub aspect al arhitecturii rurale, al tradițiilor populare și chiar al mentalității.
Dar în contact cu alte regiuni ale țării se remarcă o unitate a moldovenilor în apărarea identității specifice. Și folosesc cuvântul apărare pentru că suntem priviți (de bucureșteni în special) ca fiind mai „provinciali”, „rude sărace” și mai „naive”, se râde des de accentul nostru și de regionalismele din limbaj și suntem considerați vinovați de subdezvoltarea zonei (reală subdezvoltarea, ireală vinovăția).
În același timp, accentul ardelenesc este „cool” (știm engleză și în Moldova!), iar dezacordurile subiect-predicat din sud sunt trecute cu vederea.
“Opincă și țară, istorie și literatură” suntem fără îndoială și putem să fim mândri.
Avem păcate noi, moldovenii? Da, ca toți românii! Avem merite? Da, ca toți! Ar trebui să ne fie rușine? Nu, toți românii!
Ce a generat „marginalizarea” Moldovei și cum putem depăși această situație este o realitate care trebuie să ne preocupe, rezolvând-o prin elaborarea de „proiecte de țară” sau zonă, nu prin declarații de patriotism local.
În primul rând, dezvoltarea industrială mult mai redusă în Moldova, urbanizarea mai slabă, modernizarea mai „timidă” sub toate aspectele au alimentat imaginea de înapoiere și au creat un complex de inferioritate al multor locuitori din zonă. Sunt vinovați, sunt mai „leneși” sau mai puțin „descurcăreți”? Nu, și au dovedit-o muncind și studiind în toată România sau „afară”. Dar avem și un comportament mai puțin patriotic! Mă refer la cei care își schimbă domiciliul în București, Banat, Ardeal sau „afară” și care uită anormal de repede de accentul moldovenesc, le este jenă de originea lor și se „integrează” în noua societate într-un mod chiar ridicol uneori.
Le este frică de „miștoul” noilor concetățeni, de apelativul „sîrma” și vor să fie „în rând cu lumea” în care s-au mutat? Nu e bine și pentru că îi încurajăm pe amatorii de mesaje xenofobe!
Cu ce ne putem mândri? În acest moment nu putem fi acuzați de exces de patriotism local dacă promovăm monumentele de artă (în special cele medievale), zonele pitorești și atracțiile turistice (din păcate turismul nu beneficiază de profesioniști în promovare), personalități și toate domeniile, de la cele tehnice la cele culturale și spiritul antreprenorial al unor oameni de afaceri, ca să nu amintesc decât de unele zone. Acoperă aceste realități necesitatea de dezvoltare a Moldovei și „integrarea” sa în Europa? Categoric nu! Moldova de nord-est este una dintre cele mai sărace regiuni ale UE și trebuie să pornim de la această realitate când ne prezentăm, fără rușine și sentiment de vinovăție, în fața partenerilor.
„Greaua moștenire” este un adevăr de necontestat în cazul zonei, iar rămânerea în urmă poate (și trebuie) fi depășită.
„Legarea” Moldovei de țară și Europa prin autostrăzi va genera și investiții (mai ales dacă vor fi modernizate și căile ferate sau aeroporturile), dar este absolut necesară o politică agresivă de atragere a capitalului în zonă.
Cei care o vor face (politicienii și administratorii locali) vor beneficia de toată admirația noastră.
Când dezvoltarea economică se va apropia de cea națională, „jena” de a menționa originea moldavă va dispărea și patriotismul local se va manifesta justificat.
Se poate? Da, și nu văd alternativă pentru moldoveni! Este și în interesul național sau european!!
