Meteorologii ANM au emis o atenționare de tip ”cod galben” de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul zilei de miercuri, în 11 județe, inclusiv în jumătatea nord-estică a județului Suceava.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, miercuri, 20 mai, între orele 8:00-22:00, vântul va sufla cu viteze de 50-65 km/h în Moldova, nordul Dobrogei, estul și în nord-estul Munteniei.
Județele vizate sunt: Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila și Tulcea.
Majoritatea regiunilor țării se vor afla, până sâmbătă dimineața, sub o informare de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului.
În intervalul 19 mai, ora 12:00 – 23 mai, ora 10:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în special în jumătatea de est a țării, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și izolat de peste 40-50 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice, iar joi și vineri în vestul și în centrul teritoriului. Se vor înregistra viteze de 45-55 km/h, dar și de 60-80 km/h în zona montană înaltă.






