În intersecție

S-au izbit într-un gard, din cauza unui șofer care nu a dat prioritate

Un șofer care nu a dat prioritate într-o intersecție l-a pus pe un altul într-o situație limită, pentru a evita accidentul acesta din urmă trăgând brusc de volan și ajungând într-un gard. S-a întâmplat vineri, pe strada Calea Cernăuți din municipiul Rădăuți.
Din ancheta poliției rezultă că localnicul Constantin G., în vârstă de 79 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate nici unei mașini, moment în care Petru H., în vârstă de 43 de ani, la volanul unui autoturism, a virat brusc stânga pentru a evita impactul frontal. A reușit acest lucru, însă mașina, care a derapat puternic pe criblură, a ieșit în afara drumului și a lovit un gard de beton.
În mașina ajunsă în gard, lângă șofer se afla și Elena S., în vârstă de 46 de ani, din Rădăuți, care în urma impactului a suferit leziuni care necesită în jur de zece zile de îngrijiri medicale.
Șoferii au fost verificați cu aparatele etilotest, rezultând că nu erau băuți.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști