S-a urcat beat pe motocicletă, s-a izbit într-o mașină, apoi a fugit de la locul accidentului

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi, la ora 22.40, în timp ce conducea motocicleta pe un DC neclasificat din comuna Gălănești, ajuns la intersecția cu DJ 178F, un localnic de 51 de ani nu a păstrat distanța regulamentară în mers și a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus de o femeie din comuna Gălănești, după care a părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior de polițiști. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătoarei autoturismului și de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului motocicletei, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet