S-a ales cu lemnul confiscat după ce a efectuat două transporturi în baza aceluiași aviz

Un bărbat în vârstă de 39 de ani s-a ales cu lemnul confiscat după ce a efectuat două transporturi în baza aceluiași aviz. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi, în jurul orei 11.20, polițiștii Secției de Poliție Rurală 14 Vama au oprit pentru control autoutilitara condusă de un bărbat de 39 ani, din comuna Vama, care se deplasa pe D.J. 176, localitatea Strâmtura, comuna Vama și care transporta material lemnos, respectiv lemn de foc, esență foioase, specia fag. Cu ocazia controlului, conducătorul auto a prezentat avizul secundar din 22.03.2018, pentru cantitatea de 5,47 metri cubi lemn de foc, esență foioase, specia fag. Cu ocazia controlului avizului, polițiștii au constatat că acesta a fost validat la ora 07.39, bărbatul fiind oprit în trafic la ora 11.20, însă având în vedere că distanța dintre punctul de încărcare și locul opririi este relativ mică, circa 15 km, i s-a solicitat șoferului să se deplaseze la depozitul de bușteni Dragoșa, din com. Frumosu. La depozitul de bușteni „Dragoșa”, șoferul a recunoscut faptul că a efectuat un al doilea transport de material lemnos, în baza aceluiași aviz. În urma inventarierii și cubării materialului lemnos, s-a stabilit că acesta avea în autoutilitară cantitatea de 5,59 metri cubi lemn de foc, esență foioase, specia fag. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, fiindu-i confiscată totodată cantitatea de 5,59 metri cubi lemn de foc.

Recomandări

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Șapte autotrenuri cu lemne sub sechestrul poliției, deja, în acest an, și 1870 de mc lemn confiscat din depozite

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos
Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

200 mc lemn confiscat, amenzi mari și dosar penal, după descinderi la afaceriști cu lemn din zonele Broșteni, Mălini și Slatina

Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn
Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn

Ministerul Mediului validează prima tehnologie de scanare digitală pentru măsurarea lemnului, la solicitarea ASFOR

Ciprian Muscă, președinte ASFOR, la o prezentare a tehnologiilor de scanare digitală pentru măsurarea lemnului
Ciprian Muscă, președinte ASFOR, la o prezentare a tehnologiilor de scanare digitală pentru măsurarea lemnului