Panică, luni seară, după un incendiu la o anexă cu lemne a Mănăstirii Brădățel

Panică, luni seară, după un incendiu la o anexă cu lemne a Mănăstirii Brădățel
Panică, luni seară, după un incendiu la o anexă cu lemne a Mănăstirii Brădățel

A fost panică, luni seară, la Mănăstirea de maici din satul Brădățel, comuna Horodniceni, după ce o anexă în care se aflau lemne a luat foc.

Focul a fost violent și a necesitat o intervenție imediată a pompierilor având în vedere că era vorba de o construcție corp comun și erau puse în pericol și un adăpost de animale dar și chiliile maicilor.

Mobilizarea pompierilor a fost una pe măsură, cu pompieri de la subunitățile de la Fălticeni, Suceava și Gura Humorului, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar Cornu Luncii, cu 6 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.

Printre altele, dintr-un adăpost de animale au fost evacuate 8 vaci și 5 porci.

Din fericire, focul a fost localizat la nivelul anexei cu lemne. În interior, au ars circa 50 de metri cubi de material lemnos depozitat în anexă.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică (scurtcircuit).

Datorită intervenției pompierilor au fost salvate celelalte anexe din proximitate, precum și clădirea cu destinație de chilii”, a transmis ISU Suceava.

Pompierii au mai lucrat ore bune pe parcursul nopții pentru răscolirea materialului lemnos și identificarea eventualelor focare ascunse, înainte de a declara intervenția încheiată.

Recomandări

Ligrul de la Zaharești, mort în incendiul izbucnit la colțul zoo. Stăpânul său s-a intoxicat cu fum încercând să îl salveze

O casă a luat foc în ziua în care proprietarii au plecat spre Italia, iar în locuință se aflau copiii acestora