Se apropie decisivele… 13 mai Se apropie decisivele… Mai avem nițeluș și tragem din nou cortina peste panarama internă, unde vreo trei amărâte se luptă pentru ordinea pe podium și pentru șansa de a se face de râs într-una sau alta dintre competițiile europene. Să ne înțelegem: e… 13 mai Se apropie decisivele…
Efectul fluture 12 mai Efectul fluture Poate cea mai așteptată întâlnire din această ediție de Liga Campionilor, dubla Real Madrid – Manchester City, și-a consumat prima jumătate fără artificii. Un 1-1 economicos care mută decizia în insulă, departe de magia Bernabeului. Trebuie spus că City a… 12 mai Efectul fluture
Golănia asta, nu. Poate altele? 11 mai Golănia asta, nu. Poate altele? Să tot fie vreo lună, două, de când ne-a tulburat viețile știrea conform căreia Parlamentul României urma să schimbe Legea Sportului, creându-se astfel cadrul propice promovării în prima ligă fotbalistică a țării a unei echipe, Steaua București, căreia acest drept… 11 mai Golănia asta, nu. Poate altele?
Scenariul ”cel mai SF”! 10 mai Scenariul ”cel mai SF”! Gata, s-a dat drumul la calcule! Mai sunt trei etape de play-off și lupta e mai strânsă ca niciodată. Dar dacă tot facem calcule, n-ar fi bine să le facem corect? Gazeta Sporturilor s-a apucat cu frenezie de cifre, dar… 10 mai Scenariul ”cel mai SF”!
Când ne era lumea mai dragă….. 9 mai Când ne era lumea mai dragă….. Nu cu multă vreme în urmă, pe când reprezentantele noastre în Liga Campionilor la handbal feminin zburdau în cele două grupe către sferturile de finală ale competiției, deși mă las rar cuprins de entuziasm când… 9 mai Când ne era lumea mai dragă…..
Rapid, ca pe vremuri, dar nu alea bune! 8 mai Rapid, ca pe vremuri, dar nu alea bune! Există tendința de a asimila scorurile nespecifice din fotbal unor alte sporturi. Nu o dată auzim de ”scor de tenis” sau de ”set”, dar acest 7-2 de la Ovidiu depășește tenisul și se duce spre… 8 mai Rapid, ca pe vremuri, dar nu alea bune!
Luca Brecel, campion mondial surprinzător 6 mai Luca Brecel, campion mondial surprinzător Acum câteva zile, la Sheffield, s-a încheiat o nouă ediție a Campionatului Mondial de Snooker, una în care noi, fanii lui Ronnie O’Sullivan, așteptam ca el să rupă egalitatea care-l leagă de Steven Hendry, amândoi… 6 mai Luca Brecel, campion mondial surprinzător
Napoli, floarea cu care s-a făcut primăvară 5 mai Napoli, floarea cu care s-a făcut primăvară Când, pe la jumătatea sezonului, făceam un prim tur de orizont prin Top 5 campionate din Europa, excludeam doar Spania de la categoria ”surprize, surprize”. Evident, era vorba despre lupta la titlu și despre posibilitatea… 5 mai Napoli, floarea cu care s-a făcut primăvară
Banul, ochiul… lui Messi!? 4 mai Banul, ochiul… lui Messi!? O zicere străbună, cumva legată de cele sfinte, zice că banul e ochiul Dracului. Nu-i știu proveniența, dar am convingerea că tare mult le-a priit comuniștilor, ei folosind-o ca pretext pentru sărăcirea unor întregi popoare, cel român nefăcând nicidecum excepție.… 4 mai Banul, ochiul… lui Messi!?
Suspans în formă continuată 3 mai Suspans în formă continuată Prima etapă din returul play-off-ului a schimbat complet perspectiva luptei pentru titlu. Două momente care puteau simplifica totul s-au brodit invers, astfel că acum totul se joacă. În privința asta a suspansului putem spune că suntem răsfățați. Primul dintre cele… 3 mai Suspans în formă continuată
A înviat Vasaras! Pe când și Gino? 2 mai A înviat Vasaras! Pe când și Gino? În ultimele două-trei etape din play-off și play-out s-au petrecut nenumărate faze litigioase, o sumă de antrenori și jucători căzând victime arbitrajelor parcă din ce în ce mai aiurea, pe care apoi comentatorii din studioul… 2 mai A înviat Vasaras! Pe când și Gino?
Ronnie, neschimbat! 29 apr. Ronnie, neschimbat! Nu mai e un secret pentru dumneavoastră faptul că sunt fan al lui Ronnie O’Sullivan de când l-am văzut pentru prima oară la masa de snooker, cu mai bine de un sfert de veac în urmă. Îl iubesc pe Ronnie… 29 apr. Ronnie, neschimbat!
Un ochi plânge, unul râde 28 apr. Un ochi plânge, unul râde Nu știu dacă se aplică principiul vaselor comunicante în fotbal, dar în ceea ce se cheamă Top 5 campionate din Europa pare că se verifică. Au crescut nesperat șansele unui challanger într-o parte, scad drastic în alta. Așadar, în timp… 28 apr. Un ochi plânge, unul râde
Iar se lasă… 27 apr. Iar se lasă… Mai știe cineva de câte ori s-a lăsat domnul Gheorghe Becali de administrat echipa sa de fotbal? Mă rog, de câte ori a declarat că se lasă… Dacă vă reamintiți, până și din pușcărie făcea legea la club, restul celor… 27 apr. Iar se lasă…
Gândim la fel, simțim altfel 26 apr. Gândim la fel, simțim altfel Dragi citiori, doresc să împărtășesc cu dumneavoastră niște conștientizări. Se pare că aș putea fi de acord în același timp și cu Gigi Becali, și cu Meme Stoica! Cred că deja cititorii fideli ai rubricii se tem să nu mă… 26 apr. Gândim la fel, simțim altfel
Se-ncinge pe final. De ce oare? 25 apr. Se-ncinge pe final. De ce oare? Ultimele meciuri din cele două semicampionate disputate în paralel, play-off și play-out, au adus tensiune pe terenuri și în comentarii, entuziasm cumva nejustificat în unele locuri, disperare și acuzații grave în altele, ce mai: ascultând ce zic oamenii prinși cu… 25 apr. Se-ncinge pe final. De ce oare?
Restul vieții noastre de iubitori de sport 24 apr. Restul vieții noastre de iubitori de sport Zilele de vineri nu vor mai fi la fel în Gazeta Sporturilor. Deja nu mai erau de ceva vreme, dar speranță tot mai aveam. A trecut dincolo cel care ”a vrut să fie gazetar sportiv… 24 apr. Restul vieții noastre de iubitori de sport
Tiqui-taca Alcaraz 22 apr. Tiqui-taca Alcaraz Printre atâtea meciuri elitiste de fotbal, aș dezveli un pic de tenis, că am rămas impresionat de… tiqui-taca Barcelona! Adică de Carlos Alcaraz în turneul de 500 de puncte de la Barcelona. Nu e chiar cea mai bună comparație, căci… 22 apr. Tiqui-taca Alcaraz
Cum a ajuns Guardiola să joace pe contraatac 21 apr. Cum a ajuns Guardiola să joace pe contraatac Rezultate scontate și în ziua de miercuri, care a încheiat sferturile Ligii Campionilor. Bayern Muenchen, biciuită de pe margine de un Tuchel un pic prea isteric pentru ceea ce ar presupune funcția sa, a intrat… 21 apr. Cum a ajuns Guardiola să joace pe contraatac
Tradiția nu e vorbă goală 20 apr. Tradiția nu e vorbă goală Nu a fost loc de surprize în prima serie de sferturi din Liga Campionilor, cea de marți seară. Despre Real Madrid aș putea spune chiar că a fost o echipă încântătoare. Nici vorbă să mai lase loc de ceva intrigă… 20 apr. Tradiția nu e vorbă goală
De la periferia șanselor la aglomerația din centru 19 apr. De la periferia șanselor la aglomerația din centru Foarte palpitant a devenit play-off-ul din campionatul nostru cel de toate etapele, cred că sunteți de acord. Avem podium cu echipe înșirate la câte un punct distanță! Ceea ce era previzibil s-a întâmplat, chiar și… 19 apr. De la periferia șanselor la aglomerația din centru
Cine să emită pretenții? 15 apr. Cine să emită pretenții? Am văzut toate cele 4 sferturi de finală din Champions’ League, în care singura surpriză reală a fost faptul că toate s-au încheiat cu scoruri la zero, indiferent că a fost vorba despre meciuri acasă ori în deplasare (singura victorie… 15 apr. Cine să emită pretenții?
Împăratul e gol după gol 14 apr. Împăratul e gol după gol Rezultatul reușit de City în turul sferturilor de la Manchester ne arată, în sfârșit, că împăratul bavarez e gol. Că Bayern trăia mai mult din gloria sezoanelor anterioare. O preceda faima. Mergând mai departe pe fir, ne arată și cât… 14 apr. Împăratul e gol după gol
De ce nu și Marcelo? 13 apr. De ce nu și Marcelo? De la început, trebuie să vă spun că dintre nenumăratele superstaruri care s-au perindat pe la Real Madrid în cei peste 60 de anide când sunt fan al echipei, Marcelo se numărăprintre primii 3 din inima mea. A fost absolut… 13 apr. De ce nu și Marcelo?
O făclie de Paște 12 apr. O făclie de Paște Iată că am aflat mai din timp răspunsul la întrebarea din articolul precedent: de Paște, pe primul loc se va afla Farul Constanța. Egalul dintre CFR și FCSB, la care sperau declarat cei de la malul mării, s-a întâmplat, astfel… 12 apr. O făclie de Paște
Se îndoia cineva? 11 apr. Se îndoia cineva? Sfârșitul săptămânii trecute a adus, printre nenumăratele meciuri de fotbal din toate campionatele și diviziile, și două evenimente sportive prea puțin mediatizate înainte de începerea lor, însă tratate cu exagerat de multe elogii după finalizare, deși în plan sportiv nu… 11 apr. Se îndoia cineva?
Cine va fi pe primul loc, de Paște? 10 apr. Cine va fi pe primul loc, de Paște? Mai țineți minte, cred, obsesia asta multianuală a lui Becali. N-am auzit-o și anul ăsta, poate o fi fost sfătuit de vreun duhovnic să fie mai smerit. Interesant este că acum nu-i exclus să se… 10 apr. Cine va fi pe primul loc, de Paște?
Ce-i lipsește lui Petrescu? 8 apr. Ce-i lipsește lui Petrescu? Nu, nu mi-am propus să iau în discuție tot ceea ce îi lipsește, de la școalacare te educătotuși un picuț diferit (sau în plus, dacă văsunăaltfel…) față de educația primită la firul ierbii, de la bunul-simț elementar (sau ați uitat… 8 apr. Ce-i lipsește lui Petrescu?
Real, echipa care nu îmbătrânește 7 apr. Real, echipa care nu îmbătrânește În săptămâna dedicată cupelor interne tot un El Clasico a ținut capul de afiș. Așa cum era și firesc, de altfel. Ce nu a fost firesc a fost scorul înregistrat pe Camp Nou. 4-0 pentru… 7 apr. Real, echipa care nu îmbătrânește
Chivu, candidat la Națională? 6 apr. Chivu, candidat la Națională? În urmă cu vreo două-trei zile, unul din subiectele dezbătute în studioul Digi Sport a fost știrea apărută în presade specialitate din Italia, conform căreia lui Cristi Chivu urmează să i se propună preluarea echipei „mari” a lui Internazionale Milano,… 6 apr. Chivu, candidat la Națională?
O anomalie 5 apr. O anomalie Foarte bună paralelă făcută de GSP între finanțarea celor de la CSA Steaua, club departamental, și finanțarea clubului din Voluntari, Ilfov. În privința Stelei, lucrurile sunt lămurite, zice legea că nu se poate cu bani de la un minister, atunci… 5 apr. O anomalie
Mândria de a fi frustrat 4 apr. Mândria de a fi frustrat Nu e nicio noutate: în fotbalul nostru mimat, locul jocului în sine este luat de discuții, certuri, conflicte, cel mai adesea fără nicio justificare, dar dacă despre fotbal nu ai ce vorbi…Cu ceva vreme în urmă, pe vremea când nu… 4 apr. Mândria de a fi frustrat
Când la mate dai de greu… 3 apr. Când la mate dai de greu… Înainte de orice considerent despre sezonul intern, în acest ultim segment al său, cu atâtea lucruri de câștigat sau de pierdut, țin să-mi exprim nedumerirea în ceea ce privește funcționarea sistemului VAR, a rolului pe care-l au arbitrii care-l operează.… 3 apr. Când la mate dai de greu…
Se finalizează miracolul? 1 apr. Se finalizează miracolul? Vă fac o mărturisire: inițial scrisesem cu totul altceva, și chiar începuse să-mi pară rău. Numai că un accident tehnic a făcut ca articolul inițial să dispară în neant, astfel încât, dacă tot trebuie să rescriu, atunci măcar să fac… 1 apr. Se finalizează miracolul?
Batem Belarusul pe unde-l prindem! 31 mart. Batem Belarusul pe unde-l prindem! Iată că reprezentanta noastră a bătut-o mai clar pe reprezentanta Belarusului la tenis decât s-a întâmplat la fotbal. Iar asta în condițiile în care raportul de forțe balansează total, căci reprezentanta Belarusului la tenis este… 31 mart. Batem Belarusul pe unde-l prindem!
Contează doar jocul, nu punctele 30 mart. Contează doar jocul, nu punctele Când i-a dat nefericitul ăla al nostru pasă de gol adversarului, ăla din Belarus s-a pierdut complet și în loc să dea mingea în poartă (chestie care poate că ne-ar fi trezit, dar oricum degeaba!),s-a împiedicat de ea. Nimic surprinzător,… 30 mart. Contează doar jocul, nu punctele
Visul american al Soranei 29 mart. Visul american al Soranei Nu m-am referit și la partea feminină a tenisului de la Indian Wells, dar iată că mi se oferă motivul acum, căci Sorana Cârstea a confirmat la Miami rezultatul din deșert, atingând deci sferturile de finală în Sunshine Double. Ba… 29 mart. Visul american al Soranei
Întâmplătorii 28 mart. Întâmplătorii V-am mai spus și cu alte prilejuri că am în familie un analist cât se poate de lucid și de exact al fotbalului în general și al celui românesc în special: Dan, vărul meu din Constanța. Nu este la fel… 28 mart. Întâmplătorii
Stupizi sub tricolor 27 mart. Stupizi sub tricolor Nu era de ajuns că avem fotbalul pe care-l avem, ne-am procopsit și cu ăștia care sunt uniți sub tricolor, cică. Am mai scris despre ei, nimic nou sub tricolor și sub soare. Am însă toată aprecierea pentru ceilalți români,… 27 mart. Stupizi sub tricolor
Chiori, orbi sau tot hoți? Și câți? 25 mart. Chiori, orbi sau tot hoți? Și câți? Pe zi ce trece, sunt tot mai nedumerit cu privire la rolul și mai ales la eficiența sistemului numit VAR, care în englezăeste abrevierea pentru Video Assistant Referee, în traducere „Arbitru Asistent Video”. Asta înseamnă… 25 mart. Chiori, orbi sau tot hoți? Și câți?
Despre selecția la națională 24 mart. Despre selecția la națională Trecem peste intervenția lui Gică Hagi legată de Ianis, fiindcă pe subiectul ăsta nu poate fi obiectiv. Sigur că și Iordănescu jr. putea gestiona mai bine situația, iar cu asta ajungem la cealaltă problemă de selecție care a făcut deja… 24 mart. Despre selecția la națională
Fiecare cu ale lui 23 mart. Fiecare cu ale lui Evident că apropierea meciurilor din preliminariile Campionatului European polarizează interesul tuturor celor interesați de fotbal, fiindcă în principiu echipa reprezentativă este a noastră, a tuturor românilor, indiferent de dragostea noastră pentru o echipă de club sau alta. De aceea, atât… 23 mart. Fiecare cu ale lui
Tenisul de după tenis 22 mart. Tenisul de după tenis Cred după această Dublă a Soarelui, cum e numită succesiunea Indian Wells – Miami, vom avea dimensiunea tenisului care se va juca după ce Nadal și Djokovic îl vor urma și ei pe Federer. Din ce am văzut la Indian… 22 mart. Tenisul de după tenis
Genialitate pe decenii de șpăgi!? 21 mart. Genialitate pe decenii de șpăgi!? Acum vreo săptămână, când am auzit primele știri în legătură cu acuzațiile de corupție aduse echipei de fotbal FC Barcelona, mi-am spus că parcă prea e groasă, fiindcă presupusa mituire a șefului arbitrilor spanioli (ăla… 21 mart. Genialitate pe decenii de șpăgi!?
Mai interesantă Liga 1 decât Naționala! 20 mart. Mai interesantă Liga 1 decât Naționala! Iată că statistica prezentată săptămâna trecută, referitoare la rezultatele dintre pretendentele la titlu, adică protagonistele din play-off, s-a repetat aproape identic în prima etapă (nu știu rezultatul final de la CFR Cluj – Rapid, la… 20 mart. Mai interesantă Liga 1 decât Naționala!
Botoșani în Europa? 18 mart. Botoșani în Europa? Nu mai știu unde, parcă prin Olanda sau Belgia, există un sistem asemănător cu cretinismul de la noi, care face că o echipă aflată în grupa pentru supraviețuire (idioțenia numită la noi „play-out”, care la ăia măcar are o denumire… 18 mart. Botoșani în Europa?
Vedi Napoli e puoi… fuori! 17 mart. Vedi Napoli e puoi… fuori! Am transformat butada cunoscută, ”să vezi Napoli și-apoi să mori”, în ceea ce se întâmplă anul ăsta în competția regină a Europei, adversarele văd Napoli și-apoi… afară! Din păcate pentru italieni, nu e niciun semn de reviriment prezența a trei… 17 mart. Vedi Napoli e puoi… fuori!
Performanță, da! Dar cu cine? 16 mart. Performanță, da! Dar cu cine? Apropiatele meciuri din preliminariile Campionatului European 2024 ne dau de pe acum fiori, întrucât se știe că orice start de campanie este de mare importanță pentru parcursul integral. De aceea, ne-am dori ca aceste prime două partide, ce urmează să… 16 mart. Performanță, da! Dar cu cine?