Olimpicii români au cucerit șase medalii, dintre care două de aur, două de argint și două de bronz, la a 50-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Bremen, în perioada 13-23 iulie.
Câștigătoare a unei medalii de argint la ediția precedentă, Mădălina Elena Persu (absolventă a clasei a XII-a la Liceul Internațional de Informatică din București) a obținut în acest an medalia de aur, potrivit unui comunicat de marți, al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării (MECI).
Aceeași performanță a reușit-o și Omer Cerrahoglu, absolvent al clasei a VIII-a la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Performanța lui Omer Cerrahoglu este cu atât mai importantă, cu cât a fost obținută la o vârsta de 14 ani, în condițiile în care majoritatea participanților la concursurile de seniori au 18-19 ani.
Medaliile de argint au intrat în posesia lui Andrei Deneanu și Francisc Bozgan, ambii elevi ai Liceului Internațional de Informatică din București, în timp ce medaliile de bronz au ajuns la Tudor Pădurariu (Colegiul Național „Grigore Moisil” din Onești), respectiv Marius Tiba (Liceul Internațional de Informatică din București).
Concursul din acest an a reunit peste 600 de concurenți din 104 de țări. În ierarhia neoficială pe națiuni, țara noastră a ocupat locul 3 în Europa.
Fiind o ediție jubiliară, România, în calitate de țară inițiatoare a acestei olimpiade în 1959, a condus, în cadrul ceremoniei de deschidere, defilarea delegațiilor.
Tinerii matematicieni români se întorc în țară, miercuri.





