România figurează printre țările unde majoritatea populației prezintă un grad de risc „foarte ridicat” în fața fenomenelor meteorologice extreme, potrivit Indexului privind Riscul de Mortalitate (MRI), informează Strategia Internațională pentru Reducerea Dezastrelor.
Informațiile obținute cu ajutorul Indexului privind Riscul de Mortalitate vor fi prezentate în cadrul celei de-a doua sesiuni a Platformei Globale pentru Reducerea Dezastrelor (DRR), care a început, ieri, la Geneva, și în cadrul căreia specialiștii vor prezenta detalii referitoare la zonele cele mai sigure din lume și respectiv cele mai nesigure din punctul de vedere al fenomenelor meteorologice extreme.
La eveniment sunt așteptați să participe circa 1.800 de invitați, printre care lideri de Guverne și specialiști în reducerea riscurilor din întreaga lume, reprezentând peste 300 de Guverne și organizații regionale/naționale ale DRR.
Același index arată că Bangladesh, China, India și Indonezia fac parte din categoria de risc „extrem” a țărilor unde majoritatea populației este expusă acestor fenomene, urmate de Columbia, Myanmar și Pakistan (risc „major”).
Din categoria țărilor cu risc „foarte ridicat” fac parte Afganistan, Algeria, R.D. Congo, Guatemala, Iran, Japonia, Peru, Filipine, România și Uzbekistan.
Când este analizat riscul relativ la populație, avem de-a face cu un scenariu diferit, iar clasamentul teritoriilor se schimbă: Columbia, Comore, Republica Dominicană, Guatemala, Myanmar și Vanuatu.
Micuțele insule Fiji, Solomon, Timor Leste, Sao Tome și Principe, St Kitts și Nevis și St Lucia ocupă primele locuri în categoria gradului de risc „ridicat”.
MRI este rezultatul unei uriașe baze de date care stau la baza Raportului de Evaluare Globală: Risc și Sărăcia în contextul Schimbărilor de Climă, un document lansat luna trecută în Bahrain de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.
În esență, el prezintă circa 200 de țări și teritorii împărțite în zece categorii de riscuri, variind de la extreme (șase teritorii) până la neglijabile (11). Cele mai multe zone și țări (118, adică mai mult de jumătate) aparțin categoriilor de risc „mediu” și „mediu scăzut”.
Indexul oferă și posibilitatea de a identifica riscurile combinate, relative și absolute, după teritoriu, acoperind patru categorii de riscuri ce țin de calamități naturale și fenomene meteorologice extreme – cicloane tropicale, cutremure, inundații și alunecări de teren.