Etapa națională

Rezultatele elevilor Colegiului „Ciprian Porumbescu” la Olimpiada de Arte Vizuale, de la Deva

Lotul județean a fost alcătuit din elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”

În perioada 28 aprilie – 1 mai, la Deva s-a desfășurat Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei, competiție individuală rezervată elevilor claselor a XI-a și a XII-a din învățământul liceal de artă, precum și teologic, cu specializarea patrimoniu cultural.
Lotul județean a fost alcătuit din elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, care au adus la Suceava patru premii.
Marta Alexandrescu (secțiunea Icoane) a obținut premiul I, eleva fiind coordonată de prof. Loredana Axinte. Tot de prof. Axinte a fost pregătită și eleva Mirela Hreniuc, aceasta revendicând premiul II (secțiunea Icoane).
Cristina Crăciun a obținut premiul II, la secțiunea Sculptură, sub îndrumarea prof. Narcis Tabarcea, iar Angelica Ungureanu s-a întors cu mențiune, la secțiunea Istoria Artelor, fiind pregătită de prof. Raluca Schipor.
Lotul sucevean a fost însoțit de prof. Narcis Tabarcea.

Rezultatele elevilor Colegiului „Ciprian Porumbescu” la Olimpiada de Arte Vizuale, de la Deva
Rezultatele elevilor Colegiului „Ciprian Porumbescu” la Olimpiada de Arte Vizuale, de la Deva
Rezultatele elevilor Colegiului „Ciprian Porumbescu” la Olimpiada de Arte Vizuale, de la Deva
Rezultatele elevilor Colegiului „Ciprian Porumbescu” la Olimpiada de Arte Vizuale, de la Deva
Rezultatele elevilor Colegiului „Ciprian Porumbescu” la Olimpiada de Arte Vizuale, de la Deva
Rezultatele elevilor Colegiului „Ciprian Porumbescu” la Olimpiada de Arte Vizuale, de la Deva
Rezultatele elevilor Colegiului „Ciprian Porumbescu” la Olimpiada de Arte Vizuale, de la Deva
Rezultatele elevilor Colegiului „Ciprian Porumbescu” la Olimpiada de Arte Vizuale, de la Deva
Rezultatele elevilor Colegiului „Ciprian Porumbescu” la Olimpiada de Arte Vizuale, de la Deva
Rezultatele elevilor Colegiului „Ciprian Porumbescu” la Olimpiada de Arte Vizuale, de la Deva
Rezultatele elevilor Colegiului „Ciprian Porumbescu” la Olimpiada de Arte Vizuale, de la Deva
Rezultatele elevilor Colegiului „Ciprian Porumbescu” la Olimpiada de Arte Vizuale, de la Deva
Lotul județean a fost alcătuit din elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”
Lotul județean a fost alcătuit din elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”

Recomandări

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

Concursul judeţean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei”, duminică, la Auditorium „Joseph Schmidt” Suceava

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava