Descurajant

Restricții la montarea centralelor de apartament

Numărul sucevenilor care își vor monta centrale de apartament va scădea foarte mult în perioada următoare, pentru că, pe lângă costul tot mai ridicat al gazelor naturale, Guvernul va impune și o serie de restricții care îi vor descuraja pe mulți.
În primul rând, conform proiectului Legii energiei termice, care va fi aprobat în curând, debranșările din sistemul centralizat de termoficare nu vor mai fi permise decât după întocmirea unui proiect de modificare a regimului termic al clădirii și a structurii acesteia.
Costul unui asemenea proiect se ridică la 6-7 milioane de lei, el putând fi executat numai de firme autorizate și recomandate de Consiliul Local și furnizorul de energie termică.
Mai mult, montarea centralelor termice va fi permisă numai dacă sunt respectate o serie de condiții impuse ca urmare a efectelor negative ale acestora atât la nivel de scară sau bloc, cât și asupra mediului înconjurător.
Printre aceste condiții se preconizează și introducerea unei taxe de mediu, pentru că, prin poluarea mediului cu emisii ale centralelor individuale, însumate pe toată țara, se vor depăși limitele impuse de normele europene.

Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Peste 4.900 de candidați vor susține probele scrise la bacalaureat în 15 centre de examen în județul Suceava

Lucian Harșovschi, poziție fermă în privința sălilor de jocuri: ”Interzicerea este un pas important, dar nu este suficientă”

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”
1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”