Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat marți, cu reprezentanții firmei Tehnostrade SRL Bacău, controlată de „regele asfaltului” Dorinel Umbrărescu, contractul de realizare a lucrărilor de modernizare a drumului județean Dărmănești – Calafindești – Siret. Investiția este finanțată cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional, valoarea acesteia fiind de 6,3 milioane de euro. Flutur a precizat că din aceste fonduri vor fi modernizați 27 de kilometri de drum județean, lucrările urmând să se realizeze pe o perioadă de 16 luni.
El a arătat că, pe lângă acest proiect, Consiliul Județean urmează să semneze alte patru contracte de execuție a lucrărilor pentru tot atâtea drumuri județene, respectiv Vatra Dornei – Panaci, Pojorâta – Rarău, Salcea – Verești – Roșcani, Probota – Dolhasca.
„Am semnat primul contract pentru modernizare drumuri județene la Suceava, însă mai avem încă patru, la care licitațiile sunt contestate și sperăm ca aceste probleme să se rezolve cât mai repede”, a declarat Flutur.
El a amintit că la Fălticeni au început deja lucrările de modernizare a 20 de străzi, investiție finanțată prin Programul Operațional Regional.
Firmele lui Umbrărescu au mai lucrat în județul Suceava în 2004, când au asfaltat drumurile Suceava-Rădăuți-Putna și Cîmpulung Moldovenesc-Sucevița, pe la Palma.
Investiții
„Regele asfaltului” Dorinel Umbrărescu modernizează drumul Dărmănești – Siret






