21772 articole semnate de Daniela Micuțariu

Campania „Flori pentru Suflet”, ediția I, de Ziua Internațională a Vârstnicilor

Paraschiv „Lili” Burcea, fost membru al Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, va fi condus joi pe ultimul drum

Născut la Suceava, abandonat de părinții naturali, dar și de familia adoptivă din Irlanda, un tânăr în vârstă de 23 de ani vrea să cucerească „X Factor”

Campania umanitară „Alege să fii mângâiere!”, pentru bătrânii din Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca

„Alege să fii mângâiere!”, oferind un dar unui bunic din Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca

Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sluji miercuri la Biserica „Sf. Dumitru” Suceava

140 de artiști ai Filarmonicii Moldova din Iași vor evolua astăzi în concertul „Simfonii de toamnă”, ediția a VI-a

140 de artiști ai Filarmonicii Moldova din Iași vor evolua astăzi în concertul „Simfonii de toamnă", ediția a VI-a

Peste 500 de copii nevoiași se bucură de ghiozdane complet echipate pentru școală în cadrul Campaniei „School in a Bag”, ediția a IV-a

Muzeul Bucovinei a desemnat câștigătorii Atelierelor de Artă „Din secretele maeștrilor – lumină și culoare”

Premii acordate în cadrul expoziției Atelierelor de artă „Din secretele maeștrilor - lumină și culoare”

Seara de muzică franceză oferită de tenorul Rudolf Buchman și pianistul Nicolae Constantinescu s-a încheiat în aplauze entuziaste

Seara de muzică franceză oferită de tenorul Rudolf Buchman și pianistul Nicolae Constantinescu

Sucevenii sunt așteptați astăzi la „Maratonul Cetății”, eveniment caritabil sportiv pentru cauza copiilor născuți prematur

Proiectul „Învăț să nu fiu sărac”, inițiat de FARA, pentru a sprijini 200 de copii săraci să meargă la școală