Mai mulți dansatori suceveni s-au remarcat și au urcat pe primele locuri la Concursul de dans sportiv „Cupa Slănic Moldova”, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, fiind primul concurs național de dans din această toamnă, organizat de Clubul băcăuan „Adamas”, la Slănic Moldova. Clubul de dans sportiv „Bucovina Dance Studio” Suceava a fost și el prezent la această competiție, fiind reprezentat de nu mai puțin de 15 dansatori, îndrumați de antrenorii Vlad și Andrei Palamariu. Sportivii suceveni au cucerit șase locuri I, prin sportivii Fabian Doroftei și Karolina Longher, la Open Basic Latino (12-13 ani), Mario Bujorean și Isabella Ududec, la Open Basic Latino (14-15 ani), Peter Ștefura și Timea Irimescu Kruk, la Hobby (10-11 ani), David Ștefura și Maya Anton la Debutanți și Precompetițional (4-7 ani) și Ayana Negru, la secțiunea Solo (4-7 ani).
Medaliile de argint au fost câștigate de sportivii Cristian Palievici și Mădălina Cojocaru, la Precompetițional (8-9 ani), și Maya Grigoraș, la Solo (4-7 ani). Pe poziția a treia au urcat Sara Laliței și Raisa Turcu, ambele de la clubul Bucovina Dance Studio, printre finaliști numărându-se și Ștefania Iwanușesi. Fiind prima competiție după o pauză de trei luni, antrenorii clubului s-au declarat foarte plăcut surprinși de evoluția acestor copii, dat fiind faptul că toți au fost câștigători. Antrenorul Vlad Palamariu le-a mulțumit părinților acestor minunați copii „pentru că sunt alături de noi necondiționat și îi ajută pe cei mici să își îndeplinească visul lor cel mai mare, acela de a progresa din ce în ce mai mult și de a se menține pe prima treaptă a podiumului”.






