12812 articole semnate de Adelina Talpalariu


Porți deschise pentru promovarea învățământului profesional, cu participarea agenților economici, la Colegiul „Petru Mușat”

Medalie de aur la Geneva, pentru un proiect al cercetătorilor de la Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor

Universitatea din Suceava a participat cu o lucrare selectată printr-o competiție a Ministerului Cercetării și Inovării
Universitatea din Suceava a participat cu o lucrare selectată printr-o competiție a Ministerului Cercetării și Inovării

O tânără suceveancă și-a deschis un salon de înfrumusețare în Norvegia și caută colegi pentru a-și dezvolta afacerea

Proiect educațional de promovare a lecturii, încheiat între Colegiul „Mihai Băcescu” Fălticeni și Monitorul de Suceava

În cadrul primei întâlniri, liceeenii l-au avut ca invitat pe scriitorul și redactorul-șef al ziarului Monitorul de Suceava, Tiberiu Avram
În cadrul primei întâlniri, liceeenii l-au avut ca invitat pe scriitorul și redactorul-șef al ziarului Monitorul de Suceava, Tiberiu Avram

Elevi de la „Nicu Gane” Fălticeni și „Alexandru cel Bun” Gura Humorului merg la Naționala de Limbă rusă

Berea fără gluten, lichiorul din păpădie sau jeleurile cu ardei, printre rețetele propuse de studenții USV

39 de echipe de studenți și masteranzi din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară a Universității din Suceava și-au prezentat propriile invenții culinare
39 de echipe de studenți și masteranzi din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară a Universității din Suceava și-au prezentat propriile invenții culinare