Cercetări poliție

Reclamație de furt între doi bărbați care își revendică aceeași mașină

Doi bărbați care își revendică aceeași mașină au intrat în atenția poliției după ce unul dintre ei a reclamat că autoturismul i-a fost furat. Toată povestea a început luni seară, în jurul orei 21.00. când Poliția orașului Dolhasca a primit un apel la 112 care anunța dispariția unei mașini. Reclamantul, Gheorghiță S., în vârstă de 25 de ani, din comuna Sirețel, județul Iași, a reclamat că autoturismul i-a fost sustras cu doar câteva minute înainte, de pe o uliță din localitatea Budeni – Dolhasca.
Ieșiți imediat în trafic, polițiștii au reperat mașina înainte de a ieși din Dolhasca, la volanul acesteia aflându-se Gheorghe O., în vârstă de 38 de ani, din municipiul Suceava. Luat la întrebări de oamenii legii, acesta a prezentat actele de proprietate ale mașinii, în original, pe numele său.
Bărbatul a recunoscut că în urmă cu circa patru luni de zile i-a cedat mașina reclamantului, la schimb cu un alt autoturism, plus suma de 2.200 Euro, fără perfectarea actelor de vânzare – cumpărare. Pentru că nu ar fi primit diferența de bani, Gheorghe O., s-a hotărât să-și recupereze mașina, acționând după ce a aflat că bărbatul din Iași este venit la un prieten, în Dolhasca.
„Autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul Poliției orașului Dolhasca până la soluționarea cauzei, fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt”, care va fi soluționat procedural”, a declarat inspectorul Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.

Recomandări

Percheziții la Botoșani și Suceava, într-un dosar privind vânzări ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Mașină burdușită cu diferite produse, descoperită în parcarea unui market după un flagrant de furt în același magazin