Lucrările de reabilitare și modernizare stradală demarate în municipiul Suceava au mai fost finalizate într-o zonă centrală, puternic afectată de lucrările de termoficare demarate anii anteriori.
„Alți 737 de suceveni beneficiază deja direct de programul de modernizare de la scara blocului, deoarece s-a finalizat reabilitarea și modernizarea străzii Grigore Ureche din Zamca, care are un număr de 11 blocuri, 22 de scări de bloc și 437 de apartamente. Strada este cu sens unic, dinspre strada Zamcei spre bulevardul George Enescu, are 94 de locuri de parcare în spic pe partea stângă, iar după reabilitare, porțiunea din dreptul spațiului de joacă (Colegiul «Mihai Eminescu») va deveni pietonală duminica pentru ca cei mici și nu numai să se poată bucura de o zonă de joacă și relaxare”, a precizat viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi.
La reabilitarea străzii s-au utilizat 803 metri liniari de bordură mare, 650 de m liniari de bordură mică, 1.619 mp pavaj și s-au turnat 3.913 mp de carosabil.
„Până la sfârșitul lunii august vor începe lucrările de refacere totală a porțiunii din Ion Neculce, afectată de asemenea de reparațiile efectuate la instalațiile de termoficare”, a adăugat viceprimarul Sucevei.





