În tot județul

Razie a poliției, după elevii care stau în baruri

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a efectuat, marți, o amplă razie în zona unităților de învățământ, fiind efectuate controale în barurile și societățile comerciale din apropierea lor.
Acționând în prima parte a zilei, de la 11.00 la 13.00, și seara, de la 17.00-20.00, oamenii legii au verificat elevi de la 340 de școli din județ, atât din mediul urban cât și din mediul rural. În urma controalelor au fost găsiți 68 de elevi care lipseau nemotivat de la cursuri, majoritatea găsindu-se în baruri. Polițiștii au luat legătura cu directorii unităților de învățământ, care vor lua măsuri împotriva tinerilor și îi vor sesiza pe părinții acestora.
În urma acțiunii, oamenii legii au aplicat 46 de amenzi, în valoare de 8.050 de lei. 22 dintre sancțiuni au fost aplicate pentru deranjarea ordinii și liniștii publice, două pentru acte de comerț ilicit, iar restul pentru diverse alte abateri, majoritatea la societățile verificate.
Cu ocazia controalelor au fost identificați 128 de elevi și minori problemă, opt dintre ei fiind amprentați, fotografiați și introduși în baza de date a poliției.
Cu ocazia amplei acțiuni de marți, polițiștii au constatat și o infracțiune. Doi elevi din Vatra Dornei, ambii în vârstă de 14 ani, s-au ales cu dosare penale pentru că au furat mai multe sigle de pe câteva autoturisme, prejudiciul fiind stabilit la 600 de lei.
La nivelul municipiului Suceava, acțiunile de acest gen sunt organizate aproape zilnic de către polițiștii de proximitate.

Recomandări

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Directorul DSV Suceava face apel la responsabilitatea celor care lucrează în bucătării și a șefilor acestora

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava