Rata șomajului din județul Suceava s-a menținut în ultimul an la o valoare de peste 6%, ușor mai scăzută decât în anul 2014. Așa indică o analiză a Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Suceava, conform căreia rata șomajului, pe parcursul anului trecut, a evoluat între 6,89% în ianuarie și minimul de 6,17%, în luna septembrie. În luna decembrie 2015 rata șomajului a fost de 6,23%.
Interesant este că rata șomajului a rămas la nivelul amintit deși numărul de șomeri indemnizați, deci oameni care și-au pierdut un loc de muncă și au solicitat ajutorul de stat, a scăzut semnificativ.
„Diagrama evoluției stocului de șomeri din ultimii ani, detaliat în funcție de dreptul la indemnizația de șomaj, pune în evidență tendința distinctă de scădere a numărului de șomeri indemnizați, care au intrat în evidențele noastre în urma pierderii unui contract de muncă, precum și evoluția în creștere a segmentului de șomeri neindemnizați, a căror adresabilitate este motivată de necesitatea obținerii ajutorului social sau a ajutoarelor alimentare, ori de accesul la serviciile medicale”, se arată într-un comunicat al AJOFM Suceava. În 2015, șomerii neindemnizați au fost în număr de peste 10.000, în timp ce șomeri cu insemnizație au fost sub 5.000. Așadar, grosul oamenilor fără loc de muncă înregistrați oficial este format din așa-numiții șomeri captivi, oameni care nu au lucrat de ani de zile ori chiar niciodată și care nici nu își caută un serviciu, fiind șomeri doar pentru a putea beneficia de formele de ajutor la care au dreptul în această calitate.
Numărul de locuri de muncă, în creștere. În multe domenii este criză evidentă de personal
Din analizele agenției de ocupare a forței de muncă rezultă că anul trecut s-au înregistrat 27.634 de posturi oferite de angajatori, cu peste 1.000 mai multe decât în 2014.
Analizele statistice indică o cerere ridicată de forță de muncă în domeniile transporturi rutiere și construcții, dar și o creștere importantă a cererii în domeniile comerțului cu produse alimentare, restaurante, baruri și alte activități de servire a băuturilor; hoteluri și alte activități de cazare, precum și exploatare forestieră. În multe domenii de activitate s-a ajuns deja ca agenții economici să facă eforturi mari pentru a găsi și păstra forța de muncă. Recrutările de personal se fac de multe ori și în alte județe decât cel în care firma își are sediul.
Referitor la această situație, Mirela Adomnicăi, directorul executiv al instituției, a declarat: „Se conturează o competiție a angajatorilor în anumite sectoare ale economiei locale, cu precădere cel al serviciilor, pentru atracția și fidelizarea personalului talentat, competent și motivat să lucreze. Este evident, corelând aceste date cu ponderea majoritară și caracteristicile categoriei de șomeri neindemnizați, că piața muncii este tot mai receptivă la persoanele bine pregătite și preocupate de calitatea activității prestate, iar fluctuațiile de personal se datorează fie lipsei competențelor sau calificărilor actualizate, fie lipsei de motivație pentru a obține sau a menține un loc de muncă”.





