Raport OSCE: Chestiunea referendumului a jucat un rol proeminent în campania prezidențială



Raportul Misiunii OSCE/ODIHR în România menționează că referendumul a jucat un rol proeminent în campania prezidențială și a deturnat campania de la domeniul politicilor care constituie responsabilitatea Președintelui României.
Referitor la campania electorală, documentul citat notează că, „deși candidații s-au concentrat asupra crizei economice, politicilor sociale și propunerilor pentru rezolvarea actualului impas politic, referendumul a devenit unul dintre subiectele proeminente și cele mai controversate ale acestei campanii”.
„În special campania Președintelui Băsescu a pus accent pe reforma parlamentară propusă, fapt ce a fost criticat ca fiind o măsură populistă de către contracandidații săi și de alți interlocutori (în special din societatea civilă), atât în public cât și în întâlnirile cu Misiunea OSCE/ODIHR. Astfel, chestiunea referendumului a jucat un rol proeminent în campania prezidențială și a deturnat campania de la domeniul politicilor care constituie responsabilitatea Președintelui României”, se arată în raportul privind constatările și concluziile preliminare ale Misiunii Restrânse de Observare a Alegerilor OSCE/ODIHR.
Referendumul privind introducerea Parlamentului unicameral și reducerea numărului de parlamentari a fost organizat duminică, o dată cu primul tur al alegerilor prezidențiale.