Delicvență juvenilă

Puști de 13 ani, hoț de calculatoare

Un copil în vârstă de 13 ani este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat după ce a furat o componentă de calculator dintr-o locuință de vacanță din cartierul Ițcani. Vasile A., în vârstă de 31 de ani, din municipiul Suceava, a reclamat joi la poliție că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute i-au sustras din locuință o unitate de calculator. În aceeași zi, polițiștii au pus mâna și pe autor, identificându-l în persoana lui H.C., de 13 ani, localnic, de la care s-a recuperat prejudiciul.

Recomandări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori

Chip de ierarh și părinte duhovnicesc: evocare la șase ani de la mutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen