Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Cetățenii români din Istanbul se vor întoarce acasă în cursul zilei de astăzi



Zborurile dintre Istanbul și București au fost reluate și cetățenii români se vor întoarce acasă în cursul zilei de miercuri, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, citat de Mediafax.
„Din datele primite de la autoritățile din Turcia, cât și din datele primite prin rețeaua consulară europeană nu există până în acest moment cetățeni români victime ale atentatului”, a reiterat purtătorul de cuvânt al Executivului.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că o singură persoană a fost lovită ușor în aglomerația care s-a creat după atentate și că la nivelul MAE unitatea de reacție rapidă este pregătită oricând de intervenție. „Cetățenii aflați în atenția consulatului nu sunt răniți, cu excepția unei singure persoane care a fost lovită în urma aglomerației provocate de panică. Viața persoanei nu este în pericol, fiind evacuată și cazată la hotel la puțin timp după producerea exploziilor. Cele două misiuni au declanșat procedurile standard în aceste situații și se află în legătură cu autoritățle turce. Totodată, la nivelul Centralei MAE, aseară (marți-n.r.) a fost activată unitatea de reacție rapidă a celulei de criză a ministerului, două echipe mobile fiind pregătite să plece în orice moment în sprijinul colegilor din Istanbul”, a afirmat Iolu.
Un grup de români a rămas blocat, marți seara, în zona liberă a aeroportului din Istanbul, după atentate, iar Consulatul României luat legatură cu ei pentru a-i ajuta să ajungă acasă cât mai repede, informa Guvernul, precizând că nu sunt date referitor la cetățeni români printre victime.



Recomandări

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier

Deputatul AUR Petrică Negrea: ”Căderea Guvernului este un semnal de alarmă că România are nevoie de direcție și responsabilitate”

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la Administrația Piețelor Suceava, cu păstrarea drepturilor contractuale

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale
82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale