Demersuri

PSD va organiza un sondaj intern pentru stabilirea candidatului de primar al Sucevei

Organizația Municipală PSD Suceava își va desemna candidatul pentru funcția de primar al Sucevei, pentru alegerile locale din anul 2008, în urma unui sondaj intern, la care vor participa toți membrii partidului. Anunțul a fost făcut de președintele PSD Suceava, Virginel Iordache, care a declarat că persoana care va reprezenta această formațiune politică la alegerile din 2008 trebuie să aibă mai întâi girul membrilor PSD. „Vrem ca viitorul nostru candidat să aibă, în primul rând, o largă susținere din partea membrilor de partid, și apoi în rândul sucevenilor”, a spus Iordache. El a adăugat că este posibil ca desemnarea candidatului PSD pentru Primăria Suceava să se facă până la sfârșitul lunii august a.c., după consultarea celor aproape 1.400 de membri ai organizației municipale. „Va fi prezentată o listă cu potențialii candidați pentru funcția de primar, iar fiecare membru de partid își va exprima opinia față de un candidat sau altul. Iar primii clasați vor intra în competiție directă pentru stabilirea celui care va candida la alegerile locale viitoare”, a mai afirmat Virginel Iordache, care a adăugat că este posibil ca și el să se numere printre cei care se vor regăsi pe lista potențiali candidați. Pe de altă parte, el a precizat că în perioada următoare, noua conducere a PSD Suceava, aleasă la sfârșitul săptămânii trecute, își va stabili un plan de acțiune concret în vederea realizării unei oferte electorale concrete pentru suceveni. „Din acest motiv, vrem ca în cel mai scurt timp să inventariem, prin intermediul unui sondaj realizat în municipiul Suceava, care sunt principalele probleme cu care se confruntă cetățenii, astfel încât să putem veni cu soluții concrete. Și facem apel la toți sucevenii să fie alături de noi în efortul nostru de a depista și a identifica exact problemele pe care le au”, a declarat președintele social democraților din municipiul Suceava.

Recomandări

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Administratorul public al orașului Rădăuți își va pierde calitatea de consilier local după ce a fost exclus din AUR

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare